Categories: Actualitate

Şef nou la Poliţia municipiului Deva

Garda veche din Poliţia hunedoreană se schimbă pe zi ce trece. În urmă cu câteva luni, mai mulţi poliţişti din judeţ au ales să iasă la pensie, deşi unii nu au împlinit nici 50 de ani. Ieri, comisarul şef Aurel Tihodor, şeful Poliţiei Deva, a avut ultima zi de lucru, iar de azi este pensionar.

Tihodor a stat la cârma Poliţiei municipiului Deva 12 ani. Potrivit şefului IPJ Hunedoara, comisarul şef Liviu Dumitru, împuternicit la cârma poliţiei devene este comisarul şef Ovidiu Timişan.
De asemenea, cu câteva zile în urmă, pe funcţia de adjunct al şefului Poliţiei Deva a fost numit comisarul Cristian Link, fostul şef al Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia. El se alătură astfel comisarului Marius-Vasile Frenţoni, care a fost împuternicit la începutul anului pe funcţia de adjunct al şefului poliţiei devene. Pentru ocuparea funcţiei de şef al Poliţiei municipiului Deva va fi organizat concurs. (S.Popa)

Mesagerul Hunedorean

View Comments