Sediul administraţiei publice din Răchitova va fi modernizat cu bani europeni, datorită unui proiect accesat prin Grupul de Acţiune Locală „ţara Haţegului – ţinutul Pădurenilor“.
Totodată, având aceeaşi sursă de finanţare, programul de dotare a căminelor culturale din Boiţa, Vălioara şi Ciula Mare urmează să ia startul. „Am dat deja ordinul de începere a lucrărilor la primărie. Valoarea acestora se ridică la suma de 45.000 de euro, bani europeni nerambursabili. Ştiţi cum se zice: croitorul umblă cu hainele rupte, mai mereu. Aşa eram şi noi, având multe cârpeli. Am prevăzut acoperiş nou, uşi şi geamuri care să fie schimbate, încălzire centrală, pardoseală nouă, zugrăveli, izolare termică etc. De asemenea, vom dota cu cele necesare, căminele culturale din Vălioara, Boiţa şi Ciula Mare. E vorba de mobilier, în special mese şi scaune, dar şi de achiziţionare de aragaz, frigider etc. Valoarea programului câştigat tot prin GAL este de circa 100.000 de lei. În anul curent le vom finaliza“, susţine primarul din Răchitova, Eugen Băiconi (foto). Potrivit acestuia, în discuţii pentru modernizarea mai multor drumuri comunale se află noile axe de finanţare ale Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR), pentru care se aşteaptă promovarea noului ghid.
Modulul terestru de intervenție al României, format din 69 de persoane și 15 mijloace tehnice…
O situație extrem de periculoasă pe autostrada A1 a fost sesizată ieri, în zona localității…
Astăzi am inaugurat un obiectiv important pentru comunitatea noastră: o creșă modernă, construită la standarde…
Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…
Povestesc gurile rele că un personaj din zona noastră a pățit exact ce a făcut…
Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…