Sediul PDL Petroşani a fost incendiat

Carmen Cosman

Poliţiştii din Petroşani încearcă să-i găsească pe cei care au vandalizat sediul PDL, după protestele care au avut loc marţi seara pe străzile municipiului.

Poliţia a deschis un dosar penal
Persoane încă necunoscute au incendiat uşa sediului PDL de la Petroşani, iar organele legii cred că, probabil, acest lucru s-a întâmplat în timpul sau imediat după mitingul de protest. Claudiu Cornea, vicepreşedintele PDL Petroşani, spune că doar uşa din lemn a fost arsă, iar în interior nu s-a pătruns. “Uşa de la intrarea în sediul PDL de la Petroşani a fost incendiată. Cineva i-a dat foc, cel mai probabil după ora 18.30. Nu ştim cu ce a incendiat-o sau cine a făcut-o, aceste aspecte trebuie să le stabilească poliţia”, a declarat Claudiu Cornea. Preşedintele PDL Hunedoara, Dorin Gligor, susţine că este regretabil ceea ce s-a întâmplat. „Nu neg faptul că românilor le este greu, dar eu, ca politician, sunt partener cu toţi. Aceasta este oferta USL, ce pot să spun… Cred că este treaba poliţiei să-i găsească pe făptaşi“, spune Dorin Gligor. Reprezentanţii PDL au depus o sesizare la poliţie, iar oamenii legii încearcă să afle cine se face vinovat de această acţiune. “Am demarat o anchetă, pentru a-i identifica pe autori imediat cum am fost sesizaţi. În cauză s-a deschis dosar penal pentru distrugere”, a afirmat comisarul şef Titel Brăgaru, comandantul Poliţiei Petroşani.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cât de mizerabil! Gu­rile rele din regiunea noas­tră spun că un in­divid, un terchea-ber­chea, un…

11 ore ago

Bulina albă

Dr. ing. George Artur Găman, director general INCD INSEMEX Petroșani Pentru că a devenit membru…

11 ore ago

Bulina neagră

Ion C., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat pentru distrugere după ce a incendiat…

11 ore ago

Incendiu puternic la Hunedoara

Un puternic incendiu a cuprins, re­cent, mai multe construcții impro­vi­zate din municipiul Hunedoara. La sosirea…

11 ore ago

Un piroman din Hunedoara a incendiat casa unei vecine de două ori în aceeași seară

Individul s-a îmbătat și a zis să-i dea o lecție femeii cu care avea de…

11 ore ago

Luncoiu de Jos: apa, la mâna lui Dumnezeu

Magdalena Șerban Peste 100 de comunități din România au restricții la apa de la rețea…

11 ore ago