Şedinţã extraordinarã la Consiliul local Deva pentru 1 leu

Natalia Bumbac

Ieri, legislativul local al municipiului Deva a fost întrunit în şedinţă extraordinară pentru a aproba o modificare la documentaţia unui proiect pentru care s-a solicitat finanţare din fonduri europene.
Cererea de finanţare pentru „Construirea şi Dotarea Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică a municipiului Deva” a fost depusă în 6 iunie 2014 la Autoritatea Naţională pentru Turism. Doar că, după ce documentele au fost analizate de specialişti, s-a descoperit că există o diferenţă de un leu între bugetul proiectului şi hotărârea Consiliului local Deva. „Ca urmare a evaluării tehnice şi financiare şi a analizei proiectului tehnic de către consilierii de evaluare şi examinare, s-a solicitat, prin adresă oficială, corelarea sumelor prevăzute în HCL de aprobare a cheltuielilor legate de proiect, astfel încât între bugetul proiectului şi HCL să nu mai existe diferenţa de 1 leu”, se arată în proiectul de hotărâre supus ieri aprobării consilierilor locali.
Centrul de informare turistică urmează să fie construit în zona Cetăţii Deva, unde în prezent se desfăşoară lucrări de reabilitare şi amenajare a monumentului.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

14 ore ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

14 ore ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

o zi ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

o zi ago