Categories: Sport

Secretul „schimbării la faţă“

Ciprian Marinuţ

 Marian Muntean, finanţatorul echipei Cetate, consideră că progresul înregistrat de echipa deveană în jocurile amicale de pregătire se datorează venirii pe banca tehnică a antrenorului Dumitru Muşi.

De la eşecuri pe linie, la campioane
Handbalistele de la Cetate Devatrans au început pregătirea pentru noul campionat, cu o întârziere de două săptămâni, faţă de alte echipe din Liga Naţională, din cauza unor probleme interne ale clubului. Întârzierea s-a simţit la primul turneu de jocuri amicale, de la Zalău, unde Cetate a fost pe ultimul loc cu patru înfrângeri şi chiar şi la turneul de la Cluj, la care devencele s-au clasat pe locul doi cu două victorii din trei meciuri. Cetate a recuperat decalajul de pregătire şi a triumfat, la finalul săptămânii, la tur-
neul de la Reşiţa, unde a obţinut trei victorii din tot atâtea partide.

Antrenor priceput
Finanţatorul echipei devene, Marian Muntean, spune că schimbarea în bine a jocului devencelor se datorează priceperii antrenorului Dumitru Muşi, întrucât jucătoarele sunt în mare măsură aceleaşi ca în campionatul trecut şi n-au învăţat handbal peste noapte. „Secretul acestei schimbări pozitive este simplu. Cu excepţia pivotului din Serbia, Nicolici şi a Elenei Moise, care a revenit la echipă, avem acelaşi lot ca şi în campionatul trecut, însă acum, antrenorul face diferenţa.
Gruparea e mai bine organizată, mai disciplinată, iar jucătoarele dau senzaţia că-şi ştiu cu exactitate locul şi rolul în teren. Şi în plus, atitudinea e una mult mai profesionistă. Sper ca în noul campionat să dispară necazurile din anii trecuţi şi aceste jucătoare să demonstreze că au valoare, printr-o clasare cât mai bună”, a spus Marian Muntean.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un conflict este pe cale să izbucnească într-o zonă montană cu influențe agricole a ju­dețului,…

14 ore ago

Drumul Regelui (Vaţa de Jos-Petriş Arad), modernizat cu fonduri europene

Drumul judeţean DJ 707 Vaţa de Jos (Hunedoara) - Petriş (limita cu judeţul Arad), cunoscut…

14 ore ago

Bulina albă

Cristian Ionică, managerul SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a fost reconfirmat în funcția…

14 ore ago

Bulina neagră

Iosif N., din Lupeni Pentru că a fost condamnat la mai multe pedepse cu închisoarea…

14 ore ago

Scandal la spital: paznic fugărit cu toporul

Agresorul își bă­tuse concubina îna­inte de a sări la bă­taie cu agen­tul de pază de…

14 ore ago

Vălișoara: utilaj multifuncțional din bani europeni nerambursabili și modernizare de iluminat public cu fonduri de mediu

Magdalena Șerban Vălișoara se dezvoltă constant. Unele lucruri se văd deja cu ochiul liber, proiectele…

14 ore ago