ActualitateFlash

Secretarul municipiului Hunedoara a câştigat definitiv procesul cu cei care l-au jignit pe Facebook

Sorina Popa

Secretarul municipiului Hunedoara, Dănuţ Militon Laslău (foto), a câş­tigat şi la Tribunalul Hunedoara, după Judecătoria Hunedoara, pro­ce­sul intentat administratorului pa­ginii de Facebook ”Hunedoara Project” şi Luminiţei Vlad. Sentinţa este definitivă şi vine să ne arate că e nevoie de responsabilitate şi când comentăm pe reţelele de socia­lizare.
Reamintim că secretarul munici­piului Hunedoara a recurs la a-i ac­ţiona în instanţă pe cei doi, după ce pe pagina respectivă de pe Facebook au apărut comentarii jignitoare la adresa sa.

A cerut daune morale de 30.000 de lei
„Pe pagina respectivă de Facebook, Luminiţa Vlad a scris despre mine tot felul de prostii. Este vorba des­pre o postare din vara anului trecut. A scris că sunt ca un secretar de CAP, că sunt prostul satului, s-a legat de ţinuta mea, că nu sunt bine pregătit profesional. Nu am acceptat să fiu denigrat şi să mi se păteze ima­ginea, aşa că i-am acţionat în in­stan­ţă, atât pe administratorul pa­ginii, Florin Putica, cât şi pe Lumi­niţa Vlad, care a scris lucrurile astea despre mine. Trebuie să spun că Luminiţa Vlad s-a răzbunat, deoa­rece ea avea un spaţiu în curtea Castelului Corvinilor, spaţiu pe care noi l-am scos la licitaţie, pentru închiriere. Aceasta s-a enervat că l-am scos la licitaţie şi atunci ce a zis, să se răzbune pe mine. Dar expi­rase contractul ei şi asta spune le­gea, asta am făcut. Putea să se prezinte la licitaţie, dar nu a venit. Am înţeles că a cerut să-i fie atribuit direct spaţiul. Mi-a denigrat ima­gi­nea, de aceea am acţionat-o în jude­cată şi pe ea şi pe adminis­tra­torul paginii de Facebook «Hune­doa­ra Project». Am cerut daune de 30.000 de lei. Nu mă interesează însă daunele, cât să se dea un ex­emplu pentru cei care scriu pe reţe­lele de socializare tot felul de lucruri şi de prostii. Nu e normal aşa ceva“, a de­clarat secretarul muni­ci­piu­lui Hune­doara, Dănuţ Militon Laslău, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Pamflet, pamflet, dar fără jigniri!
Judecătoria Hunedoara i-a dat câştig de cauză lui Laslău, dar cei reclamaţi au făcut apel. Nu au avut succes nici la Tribunalul Hunedoara, care i-a dat dreptate secretarului municipiului Hunedoara.
“Dreptul unei persoane încetează acolo unde începe dreptul alteia, se arată în decizia Tribunalului Hune­doara în acest dosar. “Fapta pârâtei există iar aceasta a recunoscut săvârşirea ei, dar a precizat că articolul său este un pamflet. Instan­ţa reţine, însă, că, într-adevăr pamfletul este o specie literară în versuri sau în proză, cu caracter satiric, într-un limbaj violent şi agre­siv, dar crearea unei astfel de opere literare nu dă dreptul la folosirea de expresii jignitoare, defăimătoare şi la încălcarea drepturilor unei per­soane la onoare şi demnitate”, se mai arată în decizia instanţei.
În aceste condiţii, Florin Putica este obligat să “publice hotărârea instanţei pe pagina de Facebook <<Hunedoara Project>> şi să o men­ţină acolo pentru o perioadă cel pu­ţin egală cu cea în care a existat pe acea pagină de Facebook postarea pârâtei Vlad Luminiţa referitoare la reclamant, postare care a stat la baza litigiului, precum şi să şteargă respectiva postare. Obligă pe pâ­râta Vlad Luminiţa să publice, pe cheltuiala sa, dispozitivul prezentei hotărâri judecătoreşti într-un ziar de largă răspândire la nivelul judeţului Hunedoara”, au precizat magistraţii de la Tribunalul Hunedoara. De ase­menea, cei doi trebuie să-i achite secretarului municipiului suma de 3.000 de lei, deşi el a cerut 30.000 de lei daune morale.
„S-a făcut dreptate. Nu mă in­te­re­sea­ză suma, ci faptul că cine îşi per­mite să jig­nească, chiar şi pe Facebook, tre­buie să plătească”, a declarat Dănuţ Militon Laslău, pentru cotidianul nostru.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura