Actualitate

Sechestrată şi bătută de propriul tată

O tânără de 20 de ani, din Ţara Haţegului, a cerut ajutor poliţiştilor după ce a fost bătută şi sechestrată de tatăl său. Fata a fost obligată să nu iasă din casă încă din data de 13 aprilie, dar a scăpat de calvar după intervenţia poliţiştilor.

”Poliţia oraşului Haţeg a fost sesizată despre faptul că o tânără în vârstă de 20 de ani, din comuna Toteşti, este ţinută cu forţa în casă şi bătută de către tatăl său, un bărbat în vârstă de 38 de ani. Echipajul de poliţie care s-a deplasat la faţa locului a aplanat conflictul şi a reuşit să o scoată pe tânără din curtea imobilului respectiv”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Poliţiştii au mers cu tânăra la sediul Poliţiei oraşului Haţeg, iar aceasta a depus plângere împotriva tatălui său. Anchetatorii i-au întocmit dosar penal părintelui agresor pentru lovire sau alte violenţe, ameninţare şi lipsire de libertate în mod ilegal. Totodată, împotriva bărbatului au emis şi un ordin de protecţie provizoriu. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura