Se tulbură apele şi în filiala hunedoreană a Pro România

Sorina Popa

După scandalurile şi demisiile de la nivel central şi din alte organizaţii locale, tensiunea şi acuzaţiile şi-au făcut apariţia şi în organizaţia judeţeană Hunedoara a Pro România! Marius Sanfirişca (foto), membru fondator şi coordonator al organizaţiei judeţene, este nemulţumit de modul în care se face politică la Pro România Hunedoara.

Şedinţe nestatutare?
”Pe fondul mai multor jigniri făcute de un coleg la adresa mea într-o şedinţă nestatutară, desfăşurată exact ca şedinţele de partid de dinainte de ‘89, am fost înştiinţat că nu mai sunt tolerat de către conducerea centrală a partidului şi în aceeaşi măsură nici de activul partidului din întregul judeţ. OK… domnule primar Emil Rîşteiu (membru PSD şi la această oră), vă urez succes în cariera politică”, a scris Sanfirişca pe pagina sa de Facebook.
Contactat de MESAGERUL HUNEDOREAN, Marius Sanfirişca a spus că încă nu a demisionat din Pro România, dar se gândeşte să o facă. ”Oricum nu mai avem secretariat la organizaţia judeţeană de partid şi nu am unde să las demisia mea. Vom vedea şi eu şi alţi colegi încotro se îndreaptă lucrurile şi vom lua o decizie. Visul lui Emil Rîşteiu este să fie el preşedinte al organizaţiei judeţene şi să conducă singur. A făcut şedinţe nestatutare, ceea ce nu este normal. Am mai plecat dintr-un partid unde se făceau şedinţe nestatutare. La ultima şedinţă, primarul Emil Rîşteiu a dat cu pumnul în masă şi a spus că nu mai sunt tolerat, eu şi alţi membri, în partid, de către conducerea centrală. Rîşteiu nu se bazează pe realitate în construcţia Pro România în judeţ”, a afirmat Marius Sanfirişca. Acesta este un apropiat al lui Daniel Constantin, care a părăsit Pro România şi a bătut palma cu liberalii.

A fost exclus din PSD
Contactat, primarul Simeriei, Emil Rîşteiu, a declarat că nu vrea să comenteze acuzaţiile lui Sanfirişca. ”Marius Sanfirişca nu a fost dat afară din partid, pentru că noi nu avem în statut excluderea membrilor. El poate pleca doar cu demisie. Deocamdată, el a membru de-al nostru”, a spus Rîşteiu. De asemenea, acesta a precizat că nu mai este membru PSD, deoarece a fost dat afară din PSD, după ce a anunţat că se va înscrie în partidul lui Ponta. El nu putea să demisioneze din PSD, deoarece îşi pierdea postul de primar, potrivit legii. Excluderea din partid îi permite, însă, să-şi păstreze funcţia de primar.
Sâmbătă, va avea loc o şedinţă a celor de la Pro România Hunedoara, unde se vor limpezi, probabil, apele. În sensul că, fie nemulţumiţii pleacă din partid, fie rămân şi se împacă cu primarul Emil Rîşteiu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

2 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

2 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

2 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

2 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

2 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

2 zile ago