Actualitate

Se teme că primele de Crăciun ajung la PNL

02-marcel-banuSorina Popa

Un electrician de la Termocentrala Mintia, Marcel Banu (foto), a trimis o scrisoare deschisă conducerii CEH, directorului general Mihail Melczer, directorului general adjunct departament energetic, Horia Giurgiu şi directorului Termocentralei Mintia, Florian Şandru, susţinând că nu vrea ca banii de prime de Crăciun să fie deturnaţi.
„Stimaţi domni directori, numele meu este Marcel Banu, angajat la S.E Deva, nu sunt membru de partid, nu susţin şi nu simpatizez PNL sau oricare partid, drept urmare nici nu cotizez în vreun fel la vreun partid, aşa că vă rog a respecta prevederile CCM cu privire la acordarea primelor de Crăciun, cel puţin în ceea ce priveşte contribuţia mea faţă de partidele politice, adică, solicit acordarea acestei prime de Crăciun efectiv, nu aşa cu s-a procedat pe vremea lui Cristian Vladu, când, primele noastre de Crăciun au fost deturnate în campanie electorală în Colegiul 3 Haţeg în 2010. Dacă membrii de partid, simpatizanţii sau susţinătorii PNL din cadrul CEH, cu precădere din cadrul termocentralei Mintia, sunt de acord cu cedarea primelor de Crăciun în beneficiul campaniei electorale PNL, eu nu agreez situaţia, drept urmare solicit să-mi acordaţi nominal această primă. Nu donez pe ascuns sau direct, în numele meu, prima mea de Crăciun în beneficiul campaniei electorale a PNL sau a oricărui partid, aşa cum s-a întâmplat în 2010 sub directa semnătură a dlui Cristian Vladu, pentru că nici un partid nu mi-a adus beneficii directe sau indirecte, nici măcar minore asupra calităţii vieţii mele personale”, scrie Marcel Banu în scrisoarea deschisă.
Contactat, directorul general al CEH, Mihail Melczer, a afirmat că „garantez că primele nu se duc către vreun partid politic sau grupuri de interese. Conturile noastre sunt blocate, strângem bani pentru a putea plăti avansurile din 30 noiembrie”. La rândul său, Horia Giurgiu a declarat „cred că e o glumă. Dacă cineva vrea să cotizeze undeva e treaba lui. Însă, un director nu poate decide unde să meargă banii oamenilor, este o chestiune penală dacă ar fi aşa. Lucrez din anul 1990 la Termocentrala Mintia, dar nu am auzit de asemenea lucruri. Este dreptul omului să se exprime”, a spus Horia Giurgiu, directorul adjunct al CEH.

One thought on “Se teme că primele de Crăciun ajung la PNL

  • Mesaj abject PSD.
    Se vede din avion.
    Stimabile, asa sa-ti ajute Dumnezeu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura