Se simplifică procedurile de adopţii şi transplant din România

Premierul României, Viorica Dăncilă, prin Hotărâre de Guvern a aprobat înfiinţarea Sistemului Informatic Naţional pentru Adopţie (SINA). Acesta vine în sprijinul celor care intenţionează să adopte un copil şi are ca scop simplificarea şi debirocratizarea în domeniul protecţiei copilului. De asemenea, se are în vedere şi facilitarea comunicării între persoanele interesate de adopţii cu instituţiile cu atribuţii în domeniul adopţiilor.
Sistemul Informatic Naţional pentru Adopţie va asigura, în timp real, accesul la informaţii actualizate referitoare la reglementări, proceduri, standarde şi etape necesare pentru adopţia unui copil. Totodată, SINA va facilita comunicarea online cu instituţiile din domeniul protecţiei copilului şi adopţiei şi se vor putea descărca şi încărca formulare. Utilizatorii vor beneficia şi de un serviciu de suport, tip helpdesk. Prin Sistemul Informatic Naţional pentru Adopţie fiecare copil adoptabil va avea un dosar electronic care va cuprinde informaţii referitoare la toate etapele parcurse de acesta în procesul de adopţie, inclusiv cele premergătoare acesteia, de prevenire şi protecţie specială, precum şi monitorizarea post-adopţie.
Cu fonduri de la Uniunea Europeană, Ministerul Sănătăţii va reorganiza activitatea de transplant din România. Se are în vedere dezvoltarea Registrului Naţional de Transplant, actualizarea ghidurilor şi protocoalelor din domeniu, dar şi sistematizarea şi simplificarea legislaţiei de transplant. Se vor elimina redundanţele legislative şi se are în vedere îmbunătăţirea activităţii de transplant, transparenţa în acest domeniu şi transpunerea, corectă şi completă, în legislaţia României a tuturor directivelor europene.
Registrul Naţional de Transplant va fi dezvoltat sub forma unui sistem informatic unic integrat de înregistrare şi colectare date cu caracter personal şi medical a potenţialilor donatori, a donatorilor în moarte cerebrală, a bolnavilor ce au ca indicaţie procedura de transplant, precum şi a celor care au beneficiat de o procedură de transplant.
Fiecare activitate va fi inventariată şi se va elabora o metodologie de calcul a costurilor generate de aceasta. Vor fi actualizate protocoalele şi ghidurile de practică medicală în transplant, pentru fiecare tip de activitate (testare, coordonare, transport, prelevare, transplant, evaluare post transplant, stocare) şi pentru fiecare tip de transplant (rinichi, ficat, cord, piele, cornee, os-tendon, pulmonar, pancreas, celule stem, celule reproducătoare umane).
Sistemul Informatic Naţional pentru Adopţie (SINA) şi Registrul Naţional de Transplant vor beneficia de un cadru de interoperabilitate cu toate instituţiile implicate în activităţile specifice domeniilor adopţiilor şi transplantului.
Prin aceste proiecte se doreşte ca fiecare persoană vulnerabilă din România să aibă o familie şi o şansă la viaţă.

Ilie Toma, deputat PSD Hunedoara

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

22 de ore ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

22 de ore ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

2 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

2 zile ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

2 zile ago