Dana Istudor
Consiliul Judeţean Hunedoara a finalizat lucrările de reabilitare a unui kilometru de drum, care leagă municipiul Petroşani de cabana Rusu, din Masivul Parâng.
Pentru dezvoltarea turismului
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Costel Avram (foto), a declarat, ieri, cu această ocazie, că pentru anul 2009, instituţia a prevăzut în buget bani doar pentru un kilometru de drum, care să fie reabilitat, urmând, ca pe viitor, să fie refăcuţi şi ceilalţi kilometri, până la cabana Rusu din Masivul Parâng. „Ca să dezvoltăm turismul în zona Văii Jiului, trebuie să dezvoltăm infrastructura. Ca urmare, suntem preocupaţi de acest aspect, iar în funcţie de sumele alocate, vom continua lucrările. Artera respectivă este circulată în special de turiştii care vor să ajungă în Masivul Parâng cu maşina, fiind într-o stare avansată de degradare şi a intrat în reabilitare, însă
din cauza lipsei fondurilor, lucrările se derulează pe porţiuni. Din acest motiv, s-a făcut recepţia doar pe un kilometru”, a afirmat Costel Avram.
La fața locului, colegii noștri au găsit un singur autoturism, răsturnat, în interiorul căruia se…
Polițiștii hunedoreni, alături de reprezentanți ai autorității în domeniul pescuitului, au descoperit mai multe nereguli…
Suprafața de teren afectată a fost de aproximativ 10 hectare. Atragem atenția pe această cale…
Ne exprimăm regretul sincer pentru rezultatul înregistrat astăzi, înfrângerea suferită în fața celor de la…
Un grav accident rutier s-a produs astăzi, 10 aprilie 2026, pe DN66, în localitatea Sântămăria-Orlea,…
Claudiu Sav Echipa noastră a suferit al doilea eşec din actuala ediţie de campionat. A…