Sport

Se plâng de taxele piperate ale FRF

Ciprian Marinuţ

Minerul Lupeni şi Jiul Petroşani susţin că majorarea taxelor pentru înregistrarea transferurilor de jucători la FRF le-a lovit sub centură bugetele pentru noul campionat, care şi aşa erau afectate de criza financiară.

Au umflat bugetul FRF
Oficialii echipei Minerul Lupeni afirmă că au „cotizat” serios la conturile Federaţiei, întrucât au realizat 20 de transferuri în această perioadă. „Practic, i-am îmbogăţit pe cei de la Federaţie. Este cam exagerată taxa pentru înregistrarea unui transfer. Nouă milioane de lei vechi a trebuit să scoatem din buzunar pentru fiecare transfer înregistrat, ceea ce este o sumă destul de mare”, au spus lupenenii. Cum „minerii” au efectuat până în prezent 20 de transferuri, aceştia au plătit aproape 200 de milioane de lei vechi. Şi ortacii de la Jiul se plâng de mărirea taxei. „Era mai mică înainte, acum parcă este prea exagerată şi la haosul care este acum în fotbalul românesc, nu ştiu dacă se merită să dăm atâţia bani”, au explicat jiuliştii, care au cotizat mai puţin, la capitolul transferuri, având în vedere faptul că au făcut doar trei achiziţii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura