Categories: ActualitateFlash

Se merge pe „bună credinţă”

Carmen Cosman

Chiar dacă se apucă de lucrări fără să aibă autorizaţie de mediu, cele două firme care construiesc autostrada Deva-Orăştie nu riscă absolut nimic. Reprezentanţii Gărzii de Mediu, care ar trebui să controleze legalitatea activităţii din acest punct de vedere, merg pe principiul că, oricum, în două luni, cele două firme nu lucrează prea mult şi nu trec prin vreo arie protejată.

Deşi au anunţat că la începutul lunii mai se vor apuca de lucrări, nici una dintre cele două firme care lucrează pe tronsonul de autostradă Deva – Orăştie nu are autorizaţie de mediu. Comisarul şef al Gărzii de Mediu Hunedoara, Cristian Moldovan, a confirmat ieri că Straco – care are organizare de şantier la Turdaş, nu are nici măcar avizul pentru această etapă a lucrării. În schimb, susţine Moldovan, Strabag are aviz pentru organizarea de şantier de la Mintia. „Straco a solicitat autorizaţie pentru organizarea de şantier de la Turdaş, dar încă nu a obţinut-o. Strabag se bazează pe punctul de organizare de şantier de la Mintia, pentru care are autorizaţie de mai multă vreme şi va solicita revizuirea acesteia când îşi aduce staţia de mixturi asfaltice”, a declarat comisarul Cristian Moldovan.

Nu există autorizaţie de mediu
Cât priveşte autorizaţiile de mediu pentru execuţia propriu-zisă a lucrării, nici una dintre cele două firme nu are, dar nu ar trebui să îşi facă probleme din această cauză, deşi aşa ar fi normal. Chiar dacă vor demara lucrările, nu riscă nimic, pentru că reprezentanţii Gărzii de Mediu, care trebuie să verifice legalitatea, merg pe „buna credinţă” a executanţilor. Altfel spus, pentru că au solicitat avizul de mediu, chiar dacă nu l-au primit, nu mai sunt în culpă.
„Am considerat că sunt de bună credinţă şi oricum, autorizaţia se obţine în maximum două luni de la solicitarea ei”, spune comisarul Cristian Moldovan, care susţine că în două luni nu pot lucra prea mult şi în zona respectivă nu este arie protejată, ci doar terenuri agricole. Pe de altă parte, acesta recunoaşte că legislaţia prevede că nu se poate executa nici măcar un metru de drum fără autorizaţie de mediu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră, care se dă mai tare decât…

4 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a fost reconfirmat în funcția de președinte al…

4 ore ago

Bulina neagră

R.C., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat pentru infracțiunea de agresiune, bărbatul nefiind…

4 ore ago

Alpinistul Adrian Ahriţculesei a plecat în Alaska pentru Muntele McKinley; ultimul din circuitul Seven Summits

Într-o lume nebună, mai sunt și oameni care își urmăresc visele. Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din…

4 ore ago

Fabrica „suta de euro” la imprimantă. Hunedoreanul care a inundat târgurile de animale din Ardeal și Oltenia cu euro falsificați – salvat de prescripție

O imprimantă multifuncțională, câ­teva topuri de hârtie cumpărate din comerț și cartușe cu cerneală caligrafică.…

4 ore ago

Protest la Tribunal

Finanțiștii au protestat săptămâna trecută, acum este rândul celor de la Tribunalul Hunedoara să arate…

4 ore ago