Actualitate

Se închid spitalele orăşeneşti din judeţ?

Andreea Lazăr

Mai multe spitale din judeţul Hunedoara riscă să fie închise în acest an. Este vorba despre unităţile din Orăştie, Brad, Petrila, Vulcan şi Lupeni. În urma reorganizării din sistemul de sănătate, în judeţul nostru ar urma să fie desfiinţate peste 300 de paturi, dintr-un număr total de 3.562.
 

Comasare refuzată de primării
O situaţie mai specială este în Valea Jiului, unde spitalele din Petrila, Lupeni şi Vulcan sunt la un pas de închidere. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, a existat o propunere de comasare a spitalelor din cele trei localităţi cu cel din Petroşani, sub o nouă titulatură. „În urma comasării, în cadrul spitalului nou format, s-ar fi menţinut, în fiecare oraş, una sau mai multe secţii exterioare, în funcţie de numărul de medici şi aparatura din dotare. S-ar fi menţinut ambulatoriile de specialitate în fiecare oraş, iar la spitalele care aveau structură de primire a urgenţelor, ar fi existat un punct de lucru. Nu ştiu care a fost motivul pentru care primarii celor trei localităţi nu au fost de acord cu această reorganizare, însă, trebuie să ştie că ar putea întâmpina mari probleme la încheierea contractelor cu Casa de Asigurări de Sănătate. Contractarea serviciilor medicale, în cazul spitalelor mici, se va face pe specialităţi. Chiar şi aşa, unităţile medicale orăşeneşti s-ar putea trezi că nu pot susţine întreaga activitate a spitalului doar din fondurile primite pentru specialităţi”, a declarat directorul DSP Hunedoara, Dumitra Ştefan. Totodată, aceasta a mai precizat că există posibilitatea amenajării unui spital social în Uricani, acolo existând în prezent un centru medico-social, dar în care nu s-a lucrat deloc.

Lipsa anesteziştilor, o piedică în contractul cu CJAS
O altă piedică în încheierea contractelor cu Casa de Asigurări, identificată de DSP, ar fi numărul redus al medicilor anestezişti din unităţile medicale mici. „Spre exemplu, în toate spitalele orăşeneşti există doar câte un singur anestezist. Deşi pentru unităţile respective acest lucru nu împiedică buna desfăşurare a activităţii, în momentul în care pui pe hârtie acest aspect, totul se schimbă”, a afirmat directorul DSP Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura