Începând cu data de luni, 3 octombrie, Primăria Deva începe distribuirea cererilor şi declaraţiilor pe proprie răspundere de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei în perioada sezonului rece 2011-2012. Reprezentanţii administraţiei publice locale precizează că solicitanţii acestor ajutoare pot găsi formularele şi pe site-ul Primăriei Deva. Cererile, însoţite de actele doveditoare, se depun la sediul Serviciului public local de asistenţă socială din Deva, str. Cuza Vodă, nr. 36, bl.112, de luni până joi, între orele 8,00 – 15,00, precum şi vineri, între orele 8,00 -12,00. (C. Cosman)
Zvonarii de serviciu din regiune au acul fin și ne-au adus la cunoștință o tărășenie…
Marius P., din Lupeni Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru infracțiunea de lovire…
Matteo Albei, sportiv din Petrila Pentru că a luat medalia de bronz la Cupa României…
• Polițiștii locali, în prima linie pentru ordine și siguranță în comunitate De la intervenții…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, sub coordonarea Parchetului…
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Hunedoara au declanșat o amplă acțiune…