Categories: Sport

Se discută datele de reprogramare pentru Jocurile Olimpice

Nicolae Gavrea

O nouă teleconferinţă a avut loc între Thomas Bach, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic şi reprezentanţii din fiecare ţară, cu privire la noua dată de disputare a Jocurilor Olimpice de la Tokyo.

După cum am relatat, competiţia, programată iniţial în perioada 24 iulie – 9 august 2020, a fost amânată pentru anul viitor. Mihai Covaliu (foto), preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, a anunţat că Jocurile Olimpice vor începe înainte de luna august a anului 2021.
„Elementul de interes este acela că în trei săptămâni se va veni cu o propunere în ceea ce priveşte data Jocurilor Olimpice din 2021. Se va ţine cont în stabilirea noii date de toţi factorii, plecând de la perioada şcolii în Japonia, vreme, concedii, hoteluri, săli de sport, condiţii de călătorie, practic se reface această strategie de organizare. Va fi vorba de vara anului viitor, până în august 2021. Ei încearcă să găsească o dată de începere până în luna august a anului viitor”, a declarat Mihai Covaliu.
Totodată, Mihai Covaliu a vorbit despre situaţia sportivilor deja calificaţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo, dar şi a celor care încă mai au de disputat calificări pentru obţinerea biletului către evenimentul mult aşteptat. „Cine a câştigat dreptul de a participa la Jocurile Olimpice, adică cei 57 la sută, îşi păstrează locul, nu se schimbă nimic din acest punct de vedere, iar sportivii în curs de calificare vor avea o perioadă mai mare în care se vor putea pregăti şi vor intra după aceea în competiţiile de calificare”, a anunţat preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

AMENDĂ ȘI MATERIAL LEMNOS CONFISCAT ÎN URMA UNOR ACȚIUNI DE COMBATERE A DELICTELOR SILVICE

Polițiștii au desfășurat, în data de 16 martie a.c., mai multe activități pe linia prevenirii…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că la o firmă care ajută pensionarii în special se întâmplă lucruri u­râte.…

19 ore ago

Bulina albă

David Miklos, membru al echipei RavenTech HD Pentru că a obținut premiul Leadership Award Finalist,…

19 ore ago

Bulina neagră

E.C., din comuna Lăpugiu de Jos Pentru că a fost reținut, fiind cercetat pentru nerespectarea…

19 ore ago

Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara: Solidaritatea nu este un slogan. Pentru noi, este responsabilitatea fundamentală a statului față de cetățenii săi

Președintele Consiliului Județean Hu­ne­doara, Laurențiu Nistor, a declarat că dez­voltarea României nu poate fi construită…

19 ore ago

Parcul fotovoltaic de la Hărău e finalizat! Urmează punerea lui în funcțiune

Magdalena Șerban Să ai posibilitatea de la Dumnezeu să folosești resursele date, iar de la…

19 ore ago