Oana Mihnea
Gratuităţi şi petreceri
Pentru copiii până la vârsta de şase ani intarea este gratuită, elevii şi studenţii plătesc cinci lei, iar adulţii 10 lei. Şezlongul costă 10 lei şi taxa pentru parcare este de 5 lei pe zi. „În plus faţă de asta, am aprobat o reducere de 50 la sută din valoarea biletului de intrare pentru pensionari şi gratuitate pentru persoanele cu dizabilităţi. Programul ştrandului va fi zilnic, între orele 10.00 şi 20.00. În fiecare vineri şi sâmbătă, se vor organiza petreceri cu muzică, în atmosferă de club. Atunci când vom avea invitaţi speciali , taxa de intrare va fi de 20 lei, iar în restul serilor 15 lei. De asemenea, am aprobat şi organigrama pentru ştrand, vor fi şapte persoane care vor lucra aici pe perioada sezonului de vară”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion.
De toate pentru toţi
Noul ştrand este situat lângă stadion, în spatele bazinului de înot acoperit. Valoarea totală a investiţiei ajunge la 9.981.610 lei. Suprafaţa totală pe care va fi amenajat ştrandul este de 8.900 mp. În final, zona de agrement va cuprinde un bazin pentru adulţi şi un altul pentru tineri, cu adâncime variabilă, cu valuri şi trei tobogane. De asemenea, va exista încă un bazin circular şi un loc de joacă pentru copii. Nu vor lipsi duşurile, grupurile sanitare, cabinele de schimb, băncile, coşuri de gunoi şi spaţii verzi cu arbori şi iarbă. Ştrandul va fi dotat cu 270 şezlonguri, iar la terasă vor putea să bea o bere rece sau un suc, mai bine de 120 de oameni.
Călin Constantin Moraru, consilier PSD Deva Pentru că a propus un Regulament, „Deva cu suflet…
V.G., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…
Gurile rele au aflat despre o duduie din zonă cu ambiții cât Everestul și cu…
Lucrările la noua capelă a cimitirului Valea Seacă din municipiul Hunedoara avansează în ritm susținut,…
O eroare administrativă gravă, întinsă pe parcursul a aproape un deceniu, amenință direct buzunarele locuitorilor…
Magdalena Șerban Parcul de utilaje destinat gospodăririi comunei Peștișu Mic se extinde. Un echipament modern…
View Comments
ce bine ca o sa fie puradei pana la 6 ani mai spalati ...gratuit....ca nu prea vad eu cum se poate aplica abureala aia cu selectarea clientilor la intrare si dusul obligatoriu...ca e rasism :)
ce bine ca o sa fie puradei pana la 6 ani mai spalati ...gratuit....ca nu prea vad eu cum se poate aplica abureala aia cu selectarea clientilor la intrare si dusul obligatoriu...ca e rasism :)
Lasa mai ca nu toti Romani is nespalati.