Expertiza tehnică pentru a se stabili cauzele şi modul în care a izbucnit incendiul din clubul bucureştean Bamboo a revenit în sarcina celor de la Insemex Petroşani, însă din pricină că există riscul ca structura metalică a localului să se prăbuşească, specialiştii institutului din Valea Jiului încă nu au putut intra în spaţiul în cauză.
„În data de 26 ianuarie, alături de câţiva colegi, am efectuat o evaluare preliminară a locului de producere a incendiului clubului Bamboo, la solicitarea prealabilă a Poliţiei Municipiului Bucureşti. Dată fiind instabilitatea construcţiei afectate de eveniment, cercetarea la faţa locului s-a rezumat doar la vizualizarea şi fotografierea amplasamentului, pe un traseu perimetral al clubului. S-a stabilit ca de îndată ce se vor găsi soluţii tehnice de degajare a elementelor structurale deteriorate, să se efectueze în detaliu cercetarea la faţa locului, sub coordonarea procurorilor şi a poliţiştilor responsabili de administrarea anchetei”, a declarat dr. ing. George Artur Găman (foto), directorul general al Insemex Petroşani. Potrivit acestuia, numai Inspecţia de Stat în Construcţii este în măsură să ştie când va fi permis accesul, echipa de la Petroşani urmând să răspundă prompt atunci când anchetatorii o vor solicita. De amintit că cercetătorii de la Insemex sunt cei care au întocmit raportul de expertiză tehnică şi în cazul tragediei de la Clubul Colectiv din Bucureşti, care a ars în 30 octombrie 2015, bilanţul morţilor şi răniţilor zguduind întreaga Românie.
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…