Categories: Actualitate

Se aşteaptă decizia finală a instanţei în dosarul de insolvenţă a CEH

Natalia Bumbac

Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit data la care va începe judecarea apelului în dosarul de insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara (CEH) pentru 5 aprilie. Asta, după ce sentinţa din 7 ianuarie dată de Tribunalul Hunedoara a fost atacată de mai multe părţi din dosar. Hotărârea instanţei superioare va avea caracter definitiv.

Reamintim că în decembrie 2015, CEH a depus cererea de intrare în insolvenţă la Tribunalul Hunedoara, la acest dosar fiind reunite cererile mai multor societăţi comerciale având acelaşi obiect. Hotărârea dată de prima instanţă a fost atacată cu apel de însuşi CEH, Sindicatul „Noroc Bun”, dar şi mai multe societăţi comerciale, care au de recuperat sume de bani de la producătorul de energie. Nemulţumirile celor care au atacat hotărârea dată de prima instanţă au plecat de la desemnarea unui anume administrator judiciar provizoriu, sau chiar de la faptul că s-a cerut intrarea în insolvenţă. Mai precis, Tribunalul Hunedoara a desemnat ca administrator judiciar provizoriu Casa de Insolvenţă GMC din Craiova, deşi reprezentanţii CEH au depus la dosar o propunere a Consiliului de Administraţie al societăţii prin care arătau că firma Euro Insol, din Bucureşti, ar fi potrivită pentru acest rol. Este vorba de acea societate care a gestionat cu succes insolvenţa Hidroelectrica. De asemenea, reprezentanţii Gerom Internaţional SA, firma de la care CEH primeşte echipamente de protecţie pentru exploatările miniere, au arătat că intrarea în insolvenţă a complexului s-a făcut abuziv şi cu rea-credinţă. SC Gerom Internaţional SA a fost prima care a cerut intrarea în insolvenţă a CEH, încă în 2014, cerere la care a renunţat, deoarece li s-a promis plata datoriilor în rate, lucru care nu s-a întâmplat, susţin reprezentanţii firmei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Astăzi, pompierii Detașamentului Petroșani au lichidat un incendiu produs la o casă de locuit din…

o zi ago

Comunicat de presă privind modificarea procedurilor de lucru ale Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

În ședința Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (CJFF) din…

2 zile ago

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, ca urmare a extinderii cercetărilor în baza sesizării din oficiu a polițiștilor din Petroșani

În cursul acestei zile, au fost continuate cercetările în cazul dosar penal întocmit de Poliția…

2 zile ago

DOI POLIȚIȘTI HUNEDORENI AU SALVAT VIAȚA UNUI BĂRBAT AFLAT ÎN PERICOL IMINENT

O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…

3 zile ago