Actualitate

Scrisoare deschisã, adresatã domnului prim-ministru al României, EMIL BOC

Domnule prim-ministru,

Municipiul Brad, după cum cu siguranţă bine ştiţi, este unul dintre cele mai importante oraşe din Ţara Zarandului, şi de-a lungul existenţei sale, a contribuit prin oameni, fapte, muncă, aur, la istoria şi economia României.
Munca cinstită şi demnitatea putem spune că au fost şi sunt principalele calităţi ale oamenilor acestor locuri, dar ultimii ani, din cauza restructurării economice şi lipsa unor strategii naţionale coerente pentru zonele monoindustriale, au făcut ca locuitorii zonei să aibă un nivel de trai din ce în ce mai scăzut. Cea mai grea „lovitură” dată zonei Brad a constituit-o politica de restructurare a industriei miniere care a dus în cele din urmă la închiderea Minei de Aur Barza, unul din cei mai mari producători de aur ai României. Paradoxal, acum, la doar câţiva ani după închiderea minei, în condiţiile actuale de criză mondială şi cu actualul preţ al aurului, mina noastră ar fi fost rentabilă.
Nefiind o localitate foarte mare, o familie cu aproximativ 16.000 de suflete, solicitările noastre de sprijin nu au avut de-a lungul timpului prea mari ecouri la potentaţii vremii.
Una din cele mai grave probleme pe care o parcurge acum localitatea o reprezintă asigurarea în condiţii normale a căldurii în apartamente. Astăzi, încălzirea celor 3.000 de apartamente (10.000 locuitori), tehnic este posibilă numai printr-un sistem centralizat de termoficare. Având în vedere unele disfuncţionalităţi ale sistemului de termoficare de-a lungul timpului, unii cetăţeni au reuşit să îşi monteze centrale electrice de apartament, doar că la câteva săptămâni de funcţionare, reţelele electrice au început să cedeze, avariile din sistem generând probleme foarte grave pentru locuitori.
Politica de eliminare a subvenţiei (compensare) acordată de stat a condamnat practic, comunitatea brădeană, la îngheţ în apartamente. Cu toate eforturile, Consiliul local, prin bugetul municipiului, se află în imposibilitatea de a susţine financiar diferenţele mari între preţul de producere şi preţul de facturare la populaţie. Preţul mare de producere este de fapt generat de faptul că energia termică se produce într-o instalaţie fără cogenerare, iar combustibilul utilizat e păcura, al cărui preţ a explodat în ultimii ani.
Speranţa de ani şi ani a brădenilor a fost construirea unei conducte de gaz metan în municipiu, care ar asigura posibilitatea realizării unor centrale de cartier cu cogenerare şi implicit, preţ ieftin la energia termică.
Bineînţeles că unii dintre consilierii dumneavoastră vor încerca să denatureze realitatea şi vor explica câte sume de bani au fost dirijate spre municipiul Brad, prin programul „Termoficarea” la nivel naţional, sau alţii mai înfierbântaţi vor aduce acuze edilului localităţii. Vă aduc la cunoştinţă că în ultimii ani, în municipiul nostru, s-au produs multe transformări în bine în infrastructură, reţele de apă, canalizări, drumuri, locuinţe ANL, cultură şi altele. Toate acestea au presupus efort uman şi mai ales financiar, încercând ca dintr-un buget foarte mic, să satisfac nevoile cetăţenilor municipiului Brad din toate punctele de vedere. Am reuşit într-o anumită măsură, dar problema termoficării în sistem centralizat este foarte dificilă şi  trebuie susţinută şi de la nivele superioare.
Consider că este nedrept ca o comunitate puternică, cum este municipiul Brad, să nu fie ascultată şi mai ales înţeleasă în ceea ce priveşe situaţia dificilă în care se află. Ştiţi ce înseamnă responsabilitatea funcţiei de primar, jurământul depus pe Biblie şi Constituţie, uneori te împinge la sacrificii şi de aceea, astăzi, în cea de-a patra zi de greva foamei, în semn de protest pentru lipsa de înţelegere din partea Guvernului în ceea ce priveşte situaţia municipiului Brad, vă mai fac o solicitare de a aloca resurse financiare din Fondul de rezervă, ce este la dispoziţia dumneavoastră pentru echilibrarea bugetului municipiului Brad, în vederea asigurării de combustibil pentru încălzirea apartamentelor.
Acum, când trebuie să luaţi decizia, temperaturile la Brad coboară la -10°C şi oamenii riscă să se îmbolnăvească în apartamentele lor. Bineînţeles că aceasta ar fi doar o soluţie tranzitorie, iar forma de protest la care am apelat este determinată de îngrijorarea unui primar pentru soarta oamenilor ce l-au ales. Trebuie, în cel mai scurt timp, identificată soluţia optimă şi fiabilă, pentru a nu ne mai confrunta cu asemenea situaţie şi niciodată să nu mai fie nevoit nici un primar din România să apeleze la forme radicale de protest pentru sensibilizarea autorităţilor.
Până acum, v-a vorbit mai mult primarul, acum vă spune omul: e greu să nu mănânci de 4 zile, nu credeţi – încercaţi şi vedeţi! Dar ştiu că îmi va fi mult mai greu să văd chipurile îngrijorate şi înfrigurate ale oamenilor din municipiul Brad.
Sunt convins că nu starea sănătăţii mele vă îngrijorează, de aceea, când luaţi decizia, vă rog să vă gândiţi numai şi numai la oameni. Culoarea politică a unui primar trebuie să fie ultimul aspect care să conteze în balanţa acordării de sprijin din partea Guvernului.
Acum 21 de ani, oamenii au murit la Revoluţie pentru pluripartidism. Dumnezeu ne-a făcut diferiţi şi să ne placă lucruri diferite. Alternanţa la putere este o regulă a democraţiei şi de aceea, cred că un primar ales prin voinţa cetăţenilor nu trebuie să suporte consecinţele unei guvernări ostile. Cunoaşteţi bine versurile „munţii noştri aur poartă…”, acum, din păcate, rimează cu „noi cerşim la Boc în poartă”. Nu cerşim, domnule prim-ministru, vă rog decât să recitiţi articolul 22 din Constituţia României cu privire la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, articol care spune:
„Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.
Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.“
Consider că după Constituţie, nu mai trebuie spus nimic.
Cu speranţa că aţi citit până la capăt această scrisoare, vă mulţumesc şi vă asigur că voi continua protestul până când şi cetăţenilor din Brad li se vor respecta drepturile constituţionale.

FLORIN CAZACU,
primarul municipiului Brad

8 comentarii la „Scrisoare deschisã, adresatã domnului prim-ministru al României, EMIL BOC

  • Florin Cazacu este primar PSD si vrea sa fie si el bagat in seama cu ceva.

  • Cretin rau primarul asta! Bradul nu este unul dintre cele mai importante orase din Tara Zarandului ci este singurul.Mai mult nu am avut rabdare sa citesc. Cred ca inainte de greva foamei a facut multa vreme greva cititului. Pofta buna Cazacule! Rezolva Gligor problemele tale!

  • SUNTETI PENIBIL DOMNULE PRIMAR SINCER DE-A DREPTU PENIBIL, LASA DRACU GREVA FOAMEI SI DU-TE ACASA, TI-AI SEMNAT SENTINTA …EXACT CA UN GREIER TOATA VARA CANTEC JOC SI VOIE BUNA SI ACUMA SUFLAM IN BUZE DIN CAUZA UNUI INCOMPENTENT CARE NU COLABOREAZA CU NIMENI

  • DEMISIA CAZACULE , PUTEAI SA FACI CENTRALE DE CARTIER IN ORAS ,DAR TU STII SA FACI DOAR SCANDAL,TE MAI VOTEAZA DRACU PE TINE SI PE MOLOT

  • saracu Cazacu e miner, el de unde sa aiba cunostiinte generale.
    du te ma omule acasa, lasa ne caci esti dupa Hada al mai slab primar

  • M-a impresionat pina la lacrimi acest”MINIPROSTANAC” al partidului iliescian!!!
    Este o rusine si o crasa nesimtire sa aduci in prim plan locuitorii unei „urbe”, care au o singura vina si anume aceea de a pune in fruntea lor un asemenea „impotent”.
    Repetentul de la infaptuirile majore ale Bradului, in legislaturile pe care le-a avut la dispozitie, nu s-a dovedit decit un vajnic cersetor, care numai cu banii guvernului, poate salva in in fiecare an pe locuitorii sai de la frig si inghet.
    Foame mare este la aceasta „figura” si cei care sug de pe urma lui!!!
    Este crasa nerusinare si nesimtire sa implici institutia primariei si pe cetatenii din Brad in circul ieftin pe care acest mascarici il promoveaza.
    Daca tot este in concediu si „greveaza”, dragi locuitori ai Bradului , macar dati-l afara si sa faca greva pe strada la temperaturile exterioare , alea de -10 grade, ca poate ii trece, se trezeste si face ceva util pentru voi !!!Ca in primarie precis este „cald si bine” !!

  • Domnule primar am votat cu tine ,dar nu te mai votez ,puteai sa faci minicentrale termice la 9-10 blocuri cu lemne ,nu ai facut nimic acum vii si faci taraboi ca nu ai bani ,ce ar fii sa-i ceri sefului tau Victor Ponta ,care dadea 100 euro unei minore pentru o pardida de sex, normal si oral, dupa cum declara ea ,sau lui Crin Antonescu ,care joaca mii de euro in fiecare zi la poker

  • bradenii merita caldura la blocuri!e de admirat ptr greva ce a facut-o!oare cati ar face ca el? VAD CA TOTI IL PUNETI JOS ,DAR PUNETI-VA IN SITUATIA LUI!FITI BUNI ,SUNTEM IN POSTUL CRACIUNULUI CU ATATEA SARBATORI!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura