Comunitate

Scriitorul Dumitru Hurubă şi-a lansat două noi cărţi

04 hurubaMagdalena Şerban

Palmaresul editorial al prozatorului Dumitru Hurubă s-a îmbogăţit cu două noi volume, a căror lansare a fost organizată de Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu”, săptămâna trecută. Romanul „La bodega Tri scheleţi” şi volumul de proze „…da’ cine-a zis că suntem normali?” au apărut în acest an la Editura Limes din Cluj, sub semnătura cunoscutului scriitor.  

Prin cele peste 30 de romane şi cărţi de proză scurtă ce au văzut lumina tiparului, Dumitru Hurubă a intrat la sufletul hunedorenilor şi a rămas acolo. „Cele două volume recent lansate continuă aceeaşi linie a observaţiei reci, atente şi pătrunzătoare a personajelor principale, a mediului în care acestea se mişcă, în final rezultând un tablou extrem de viu al societăţii româneşti contemporane. Constituie o veritabilă oglindă pe care prozatorul o mânuieşte ca pe o baghetă magică cu care aduce la viaţă figuri, tipuri de oameni din diferite straturi sociale, oameni care trăiesc în România zilelor noastre, oameni pe care  îi observă şi cărora le subliniază caracterul, automatismele verbale. Sunt surprinşi în situaţii care le pun în lumină cele mai ascunse învelişuri sufleteşti, ce nu scapă ochiului atent al autorului. Citirea unei cărţi semnate Dumitru Hurubă este, de fiecare dată, un prilej de contemplare a societăţii româneşti contemporane, o societate pe ai cărei reprezentanţi prozatorul îi imortalizează asemenea unui talentat caricaturist. Proza lui Dumitru Hurubă, cu ironia ei amară, este un prilej de râsu’ plânsu’ şi de meditaţie serioasă asupra devenirii societăţii noastre de azi. Titlul unuia dintre volume, «…da» cine-a zis că suntem normali?”, poate că spune tot despre esenţa acestei proze. Îi mulţumim pentru bogata activitate literară şi îl aşteptăm cu noi creaţii”, a arătat Sebastian Bara, directorul Bibiotecii Judeţene „Ovid Densusianu”, la evenimentul de lansare a celor două cărţi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura