La finalul săptămânii trecute, la Sala Sporturilor din municipiul Deva s-au desfăşurat întrecerile a două importante competiţii naţionale de judo, rezervate sportivilor care nu au împlinit încă vârsta de 21 de ani (U21).
Primul concurs a fost finala Campionatului Naţional pe echipe U21, unde, în întrecerea feminină, SCM Deva a înscris trei formaţii. Două dintre acestea au urcat pe podium, una câştigând titlul de campioană naţională, iar cealaltă obţinând medaliile de bronz. Cea de-a doua competiţie organizată la Sala Sporturilor din Deva a fost Campionatul Naţional U21 la ne-waza (luptă la sol), în care judoka de la SCM Deva au mai cucerit trei medalii, câte una din fiecare culoare.
Medalia de aur a fost obţinută la mare luptă de Cristina Sîrbuleţ în proba de plus 63 de kg, după ce le-a învins pe rând pe Andreea Chereş (LPS Cluj Napoca), Bianca Suciu (LPS-CSS Liberty Oradea), iar în finală a dispus de Violeta Vlase (CSS Focşani). În cadrul acestei probe Daria Biriş s-a clasat pe locul al treilea şi a cucerit medalia de bronz la egalitate cu Bianca Suciu, iar devencele Georgiana Miller şi Alina Jorovlea s-au situat pe locul cinci la egalitate de puncte.
Olga Severin a evoluat la categoria – 63 kg, a trecut în primul tur de Denisa Cristea (CSM Ploieşti), apoi a învins-o pe Simona Maria Galfi (CS Huedin) şi a reuşit o victorie în turul al treilea cu Otilia Georgiana Preda de la CSM Piteşti. În finala probei deveanca a întâlnit-o pe Alina Riciu (CS Universitatea Craiova), care a învins-o, deveanca mulţumindu-se cu medalia de argint. La aceeaşi probă, sportivele de la SCM Deva, Petronela Şincari şi Mihaela Topală, s-au clasat la egalitate pe locul cinci, iar Bianca Marton pe locul şapte. Sportivele legitimate la SCM Deva sunt antrenate de către profesorii Ramona Enache, Mugurel Ciuşcă, Daniel Gârbovan şi Constantin Vasiliu.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, în data de 11 martie a.c.,…
Pentru misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj…
Povestesc gurile rele că, de curând, o duduie a reușit să îi fenteze pe doi…
Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan Pentru că a oferit comunității și turiștilor un eveniment unic,…
N.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost arestat pentru infracțiunea de furt calificat.
Scandal în centrul Devei! Administratorul public al Primăriei Deva, Ciprian Luca, a fost atacat de…