Categories: Sport

SCM Deva, „cetatea” tenisului românesc

Ciprian Marinuţ

Echipa de tenis a clubului SCM Deva a câştigat titlul de campioană naţională la categoria 12 ani, după ce a ocupat locul întâi în turneul celor mai bune patru cluburi din ţară.

Primul titlu din istorie
Cei şase „rachetişti” care au alcătuit echipa SCM Deva, au reuşit trei victorii din tot atâtea meciuri şi au propulsat trupa deveană pe primul loc între cele mai bune formaţii din ţară. SCM Deva a dispus, la turneul disputat, la finalul săptămânii, la Bucureşti, cu 3-0 de SCM Ploieşti şi TCB Bucureşti şi cu 2-1, în meciul decisiv, de TC Dia Bucureşti. Performanţa realizată de Maria Orban, Amanda Sapta, Alexandra Nicoară, Bogdan Bristan, Dragoş Mădăraş şi Dănuţ Cuc reprezintă o premieră în istoria clubului devean, întrucât acest titlu naţional este întâiul cucerit în competiţiile de tenis pe echipe. „Este primul titlu de campioni naţionali la tenis echipe, obţinut de clubul nostru. Cei şase sportivi care au câştigat acest trofeu merită felicitări”, a spus Lunela Maier, antrenoare la SCM Deva.

Unitatea, secretul succesului
Dublul feminin format din Maria Orban şi Amanda Sapta şi rezerva Alexandra Nicoară a câştigat partidele cu dublurile de la SCM Ploieşti şi TCB Bucureşti, însă a pierdut întâlnirea cu echipa similară a clubului TC Dia Bucureşti. Dublul masculin, format din Bogdan Bristan şi Dragoş Mădăraş şi rezerva Dănuţ Cuc, a avut o evoluţie perfectă şi a câştigat toate partidele disputate. Obţinerea titlului de campioană a fost hotărâtă, însă de dublul mixt format din Maria Orban şi Bogdan Bristan, care a câştigat meciul decisiv cu echipa mixtă a TC Dia Bucureşti. „Toţi au jucat foarte bine, pentru că sunt o formaţie unită, cu jucători şi jucătoare care se cunosc bine şi se acceptă unii pe alţii. Un plus are însă Maria Orban, care a tras echipa după ea echipa atât la dublu fete, cât şi la dublu mixt”, a afirmat Lunela Maier, care este antrenoarea tuturor celor şase sportivi, cu excepţia lui Dragoş Mădăraş, care este pregătit de Iosif Golomboş.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Am trăit s-o vedem și pe asta! Cârcotașii din regiunea cu lăm­pașe a județului nostru…

5 ore ago

Bulina albă

Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a răspuns solicitărilor unităților de…

5 ore ago

Bulina neagră

Florin M. din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru violarea unei minore…

5 ore ago

România asistaților social. Mii de beneficiari de ajutoare sociale refuză să muncească, chiar cu riscul de a le pierde

Conform datelor furnizate pentru „Adevărul” de către Ministerul Muncii, în România erau, marți, 23 aprilie,…

5 ore ago

Și-a băgat vecinul în spital, dar nu răspunde pentru faptă

Un bărbat din municipiul Deva a scăpat de răspunderea penală, dar și de plata unor…

5 ore ago

O relație interzisă s-a transformat într-un coșmar

Hunedoreanca a crezut că și-a găsit iubirea deși era căsătorită. La fel și cel cu…

5 ore ago