Categories: ActualitateUltima Ora

Schimbări de şefi în cadrul IPJ Hunedoara

Mai multe schimbări au fost operate în cadrul Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Hunedoara. Astfel, la conducerea Serviciului Rutier a fost numit, interimar, comisarul şef Claudiu Mihăescu.

Acesta îi urmează la interimat comisarului şef Ovidiu Zaharie care, după ieşirea la pensie a comisarului şef Dan Micu, a stat şase luni la conducerea acestui serviciu.
La cârma Poliţiei oraşului Simeria se află de câteva zile comisarul şef Mihai Moise. De asemenea, adjunct al comandantului Poliţiei municipiului Orăştie a fost numit comisarul şef Mircea Adam. Se vede, deci, treaba că şefii de la IPJ Hunedoara s-au pus pe făcut schimbări serioase în interiorul instituţiei. Asta, şi din cauză că mulţi poliţişti au ieşit la pensie, deşi sunt tineri. (S.Popa)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Sunt pusi in acele functii cu ajutorul cunostintelor. Sau daca ii cotizezi lui dumitru. Cei mentionati mai sus sunt niste politisti foarte slab pregatiti din punct de vedere profesional, in schimb sunt niste slugi credincioase. Asa e in epoca de aur din ipj hd condusa de dictatorul oltean.

  • Cind DNA-ul o sa-si faca datoria cum se cuvine. Pina acum DNA-ul a lovit doar in cei fara pile si in cei care au deranjat sefii ori oameni de afaceri-oameni din politica. Asta e adevarul.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că între doi colegi din­tr-o unitate sanitară s-a înfiripat o poveste de…

12 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Marin, elev în clasa a XII-a din Orăștie Pentru că a obținut nota 10…

12 ore ago

Bulina neagră

Constantin H., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost reținut, după ce nu a respectat…

12 ore ago

Câți oameni pleacă de la Primăria Deva, după reforma lui Bolojan

Măsurile impuse de Ordonanța 7/2026 obligă autoritățile locale să reducă 30% din posturi până pe…

12 ore ago

Cine sunt firmele din „Mafia deșeurilor”, percheziționate recent

„Mafia deșeurilor” din România a fost zguduită, după ce, zilele trecute au fost efectuate zeci…

12 ore ago

Tată terorizat, fiu recalcitrant chiar și în sala de judecată

Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani a cerut instanței emiterea unui ordin de protecție împotriva…

12 ore ago