Schimb de pedelişti, în Consiliul Judeţean

Livia Botici

Doi consilIeri judeţeni ai Partidului Democrat Liberal (PDL) au fost schimbaţi din funcţii, vineri, în şedinţa Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, după ce şi-au înaintat demisiile. Hotărârea celor doi aleşi judeţeni vine în urma faptului că Biroul Permanent Judeţean al PDL i-a pus să aleagă între mandatul de consilier judeţean şi funcţiile de conducere deţinute în instituţiile statului.

Alţi doi PDL-işti le-au luat locurile

Ca urmare a demisiei lui Ilie Pârvan, care deţine funcţia de inspector şcolar general adjunct, PDL l-a propus pentru postul de consilier judeţean pe Ion Dumitru. De asemenea, pentru locul rămas vacant în urma demisiei Petronelei Şodolescu, care deţine funcţia de manager al Spitalului de Urgenţă Petroşani, a fost propus Petrică Şeucă. Vineri, cei doi membri ai PDL au fost validaţi, cu unanimitate de voturi şi au depus jurămintele în faţa tuturor celor prezenţi la şedinţa de CJ Hunedoara. Noii consilieri judeţeni vor face parte din două comisii de specialitate, respectiv, Comisia de activităţi ştiinţifice, învăţământ, culte, cultură, sport, tineret, probleme de sănătate, protecţie socială, precum şi din Comisia pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, problemele minorităţilor, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

Ce zice partidul e literă de lege

Potrivit celor doi consilieri judeţeni ai PDL, aceştia au fost schimbaţi datorită unei hotărâri luate la nivelul Biroului Permanent Judeţean al PDL. „Este o decizie luată în interiorul partidului, potrivit căreia, am fost obligaţi să alegem între mandatul de consilier judeţean şi funcţia de conducere deţinută în instituţiile statului. Bineînţeles că am ales postul de la IŞJ, pentru că aici, îmi pot derula munca de o viaţă, adică aceea de a ajuta educaţia”, a declarat Ilie Pârvan. De asemenea, fostul consilier judeţean, Petronela Şodolescu, a declarat că demisia sa a venit în urma faptului că spitalul de la Petroşani are nevoie mare de experienţa sa. „Dacă s-a ridicat această problemă de incompatibilitate, nu am stat deloc pe gânduri şi am renunţat la funcţia de consilier judeţean, în favoarea celei de manager al Spitalului de Urgenţă Hunedoara. Oricum, la spital este mult de lucru şi e mai bine să mă dedic în totalitate pacienţilor”, a declarat Petronela Şodolescu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

2 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

2 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

3 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

3 zile ago