Categories: ComunitateUltima Ora

Schi, drumeţii şi petreceri de Crăciun la Straja şi Parâng

Maximilian Gânju

Pregătirile pentru primirea turiştilor în staţiunile de schi din Valea Jiului s-au încheiat, iar în săptămâna Crăciunului se estimează că mai toate cabanele vor fi pline. Stratul de zăpadă nu este prea mare, însă administratorii menţin pârtiile cu ajutorul instalaţiilor de zăpadă artificială.
Mii de turişti sunt aşteptaţi începând de astăzi (miercuri) să-şi petreacă sărbătorile de iarnă în cele două staţiuni de schi din Valea Jiului. Salvamontiştii, cabanierii, operatorii instalaţiilor de transport pe cablu, dar şi cei care întreţin pârtiile de schi din Straja şi Parâng aşteaptă „puhoiul” de turişti, pentru că majoritatea cabanierilor din cele două staţiuni şi-au vândut pachetele turistice pentru Crăciun şi ultima zi din an. Într-o cabană acreditată, un sejur de trei zile care include şi masa festivă de Revelion, costă aceiaşi bani ca în 2014.
„Acum încep să urce turiştii pentru Crăciun şi va fi foarte mare înghesuială. Probabil, cozile la instalaţii se vor întinde bine de tot, pentru că sunt aşteptaţi mii de oameni”, spun cabanierii din cele două staţiuni. Pe de altă parte, turiştii care nu sunt pasionaţi de schi pot face plimbări montane în jurul staţiunii. Vremea se anunţă ideală, iar salvamontiştii şi jandarmii montani vor fi de gardă, astfel că drumeţiile făcute pe traseele recomandate de ei exclud riscul accidentelor.
Drumul judeţean care face legătura între Petroşani şi Staţiunea Parâng este deschis traficului doar până la punctul de îmbarcare al telescaunului. Cei care sunt prinşi că urcă în staţiune cu autovehiculele se pot alege cu amenzi, pentru că încalcă interdicţia de a se circula pe un drum închis pe timp de iarnă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi: Încep lucrările la Stadionul „Petre Libardi”

Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…

o zi ago

SPIRIT CIVIC DEMN DE APRECIAT ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA

La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

2 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

2 zile ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

2 zile ago