Echipă operativă care s-a deplasat la gospodăria respectivă a stabilit faptul că aspectele sesizate se confirmă, într-una dintre camerele casei fiind găsit cadavrul copilului în vârstă de patru ani. Acesta nu prezenta urme vizibile de violenţă pe corp, doar urme de spumă în colțul gurii. De asemenea, într-un șopron din gospodărie a fost găsită atârnată în ștreang o femeie în vârstă de 46 de ani, bunica minorului, care-l avea în îngrijire pe acesta. Sinucigașa era cunoscută că având afecțiuni psihice. De precizat că în cursul anului trecut și mama copilului găsit mort, fiica femeii care s-a spânzurat acum, și-a pus capăt zilelor prin ștreang.
Cadavrele celor doi urmează a fi preluate de către medicii legişti în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei morţii. Vom reveni cu amănunte. (Mircea Crivăț)
Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…
Magdalena Șerban Municipiul Vulcan are parte de multe valuri în ultima vreme. Așa că…
Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…
Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…
O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…
Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…