Scara de valori

Într-o emisiune pe care am avut-o pe DevaTV în urmă cu o săptămână, invitatul meu Sebastian Bârgău, alias visurat.ro, a rostit o expresie care m-a uns la inimă (pentru că s-a suprapus perfect, dar ştiţi ce-i aia, perfect, peste ceea ce cred şi eu că e o bombă pusă la subsolul societăţii româneşti). Mai precis, scara de valori. Inversarea, eludarea, ignorarea, cum vreţi să-i spuneţi, a scării de valori, duce la colaps, nu material, ci moral, şi asta se va vedea, se vede deja. Să exemplific.
Educaţia, eternul cal de bătaie. Reforme peste reforme. Studenţi ajunşi cadre didactice în sistem viciat şi reintraţi în sistem. Iată o mostră de examen, nu spun de unde, nu spun facultatea, e sută la sută real.
300 de studenţi susţin acest examen. Peste 75 la sută pică. Modul în care s-au dat subiectele este absolut aleatoriu, se bazează pe specularea unor detalii minore dintr-un text, ar trebui să-l ştii pe de rost ca să ştii totul. Accentul, ca de atâtea alte dăţi, pe memorare. Rezultatul produce confuzie printre studenţi. Cum să fie o rată de promovabilitate mai mică de 25 la sută? Foarte bine, este. Studenţii intră în legătură febril unii cu alţii, ce-i de făcut, nu se poate. Dacă 255 nu promovează, asta e pregătire necorespunzătoare. Dacă mai puţin de 25 la sută promovează, poate că hiba este la prof. Poate. Nu ştim exact.
Fierbere mare, se solicită întâlniri cu profesorul, se fixează o dată şi brusc, foarte multă lume răsuflă uşurată. Procentul se inversează. Modul de notare este socotit incorect şi este schimbat, ceea ce aduce în rândul celor promovaţi încă 50 la sută din studenţi. Procent final de promovabilitate – peste 75 la sută! E bine, vedeţi, omul e de treabă, s-a mai întâmplat asta şi în alţi ani.
S-a mai întâmplat? Cu acelaşi profesor? Şi e, deci, o recidivă? Unde sunt criteriile? Unde este scara de valori? Ce să creadă studenţii, există sau nu obiectivism în procesul de evaluare, sau doar bunul-plac? Se poate generaliza sau e un caz izolat?
Eu cred că ne aflăm într-o perioadă în care întregul stat românesc funcţionează după ureche, în care pensiile se măresc când de fapt se micşorează, salariile de 20.000 de euro se înmulţesc, când se declară că se împuţinează, suntem în criză, deşi am ieşit, se face reforma educaţiei doar prin comasări de şcoli şi permanenta schimbare a unui bacalaureat care şi-a pierdut de mult orice relevanţă, viitorii pensionari află că vor munci bucuroşi până la adânci bătrâneţi şi să nu care cumva să se gândească la vreo boală, că nu au voie!