FlashPolitica si administratie

Scandalul de la USR Hunedoara, extins pe YouTube

Sorina Popa

Scandalul de la USR Hunedoara şi Deva a ajuns la faza de YouTube. Adică, unii membri, care sunt nemulţumiţi de modul în care Pollyanna Hangan conduce organizaţia, au postat pe YouTube două înregistrări de la şedinţele useriştilor. Penibilul ia amploare, deci, în organizaţia judeţeană USR şi lucrurile par să se dezvolte tot mai tare când vine vorba de certuri.

Pollyanna Hangan este acuzată că a sustras acte de înscriere ale unor persoane în USR Deva. Preşedinta de la judeţ susţine că totul este doar o minciună. Cert este că nemulţumiţii de modul cum se face politică în judeţ la USR nu mai tac şi vor să afle toată lumea ce se întâmplă acolo.
Reamintim că, în prima zi din acest an, au fost organizate alegeri pentru desemnarea conducerii USR Deva. Totul s-a făcut pe repede-înainte, pentru că se ştia că şefa de la judeţ nu îi va accepta pe noii membri ai conducerii filialei locale Deva. Dar, deşi s-a ales conducerea USR Deva, Hangan a venit şi a spus că şedinţa respectivă nu a fost statutară. În replică, useriştii deveni au afirmat că totul a fost perfect statutar. Pollyanna Hangan a insistat că doar în 23 ianuarie se va ţine şedinţa de alegeri la USR Deva. În fine, au urmat excluderi din partid şi suspendări. Preşedinta USR Deva, Lucia Szitar, a fost dată afară, dar susţine că va contesta decizia.
Dacă se întreabă cineva ce i-a apucat pe userişti, se pare că toţi cei care nu sunt de acord cu politica lui Dan Barna trebuie excluşi din această formaţiune politică.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura