Incident şocant atât pentru pacienţii din Spitalul Vulcan, cât şi pentru angajaţii unităţii medicale, după ce mai mulţi interlopi au tăbărât, miercuri seara, în unitatea de Urgenţe şi au făcut scandal.
Mama unuia dintre interlopi a avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă şi familia a chemat ambulanţa, însă interlopilor li s-a părut că a trecut prea mult timp de la solicitare, iar când echipajul a ajuns la bolnavă, aceştia au tăbărât pe ambulanţieri. Apoi, întreg scandalul s-a mutat în curtea şi holul unităţii spitaliceşti din Vulcan, unde şi medicul de gardă din Urgenţă a căzut victimă interlopilor, fiind ameninţat, iar scandalagiii au izbit cu putere tot ce le-a ieşit în cale.
Spiritele au fost calmate abia după ce la Spitalul Vulcan au ajuns mai multe echipaje de poliţie, însă interlopii s-au mutat la Petroşani, unde a fost transferată bolnava, din cauza stării grave în care se afla. Aici au fost însă aşteptaţi de poliţişti şi n-au mai avut curajul să facă scandal. De precizat ar fi că interlopii sunt cunoscuţi în Vulcan, pentru că se ocupă cu camăta, ori au făcut trafic de ţigări, infracţiuni pentru care unii dintre ei au fost şi condamnaţi. În urma scandalului făcut la Spitalul Vulcan, aceştia s-au ales cu plângere penală pentru distrugere.
Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…
Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…
Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…
Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o angajată și-a făcut…
Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…