Categories: ActualitateComunitate

Satul Ursici, din comuna Boșorod, prima localitate din România care va avea curent electric exclusiv de la panouri solare

Satul hunedorean Ursici, situat în zona Munţilor Şureanu, în apropiere de oraşul Călan, va deveni, peste câteva zile, prima localitate din România în care locuitorii vor trece direct de la lumina lămpii cu petrol, la energia electrică asigurată exclusiv prin lumina soarelui.
Proiectul va fi realizat gratuit de organizaţia neguvernamentală ‘Free Mioriţa’ din Bucureşti şi constă în montarea de panouri fotovoltaice la fiecare din cele 14 gospodării care mai sunt locuite în acest cătun de munte.
Voluntarii asociaţiei vor pleca spre Ursici sâmbătă având la ei echipamentele necesare pentru realizarea instalaţiilor. “Am ales să plecăm spre Ursici din faţa Palatului Regal din Bucureşti pentru că acesta este prima clădire din Capitală care, în anul 1882, a fost iluminată cu ajutorul unei centrale electrice. Vom pleca sâmbătă dimineaţa, la ora 9,00, şi vom străbate cei peste 400 de kilometri spre satul Ursici, unde sperăm să ajungem în cursul serii”, a declarat vineri, , Iulian Angheluţă, organizatorul acţiunii din partea Asociaţiei ‘Free Mioriţa’. El a explicat că ideea proiectului a apărut încă din anul 2008, atunci când a ajuns în satul Ursici împreună cu alţi prieteni cu care a dus acolo ajutoare umanitare.
“Ne-am întrebat atunci ce putem face mai mult pentru aceşti oameni. Ideea panourilor fotovoltaice a apărut şi atunci, însă, la acea vreme, costurile ar fi fost foarte mari. Am fost şi anul trecut la Ursici şi nu aveau curent electric, aşa că am revenit la varianta panourilor solare”, a menţionat Iulian Angheluţă.
Costurile de realizare a proiectului, evaluat la circa 700 de euro pentru fiecare casă, sunt susţinute de o bancă şi din banii strânşi de asociaţie prin vânzarea unor materiale promoţionale. Cei 30 de voluntari implicaţi în proiect vor fi cazaţi, de sâmbătă seara, la şcoala din satul Ursici, prin grija autorităţilor locale, după care se vor apuca de amplasarea panourilor solare la gospodăriile vizate.
În casele celor 50 de oameni care mai locuiesc în Ursici vor mai fi montate instalaţiile necesare pentru alimentarea becurilor la 12 V, şi o priză pentru încărcarea telefonului mobil, astfel ca localnicii să-şi poată asigura un mijloc de comunicare cu exteriorul. De asemenea, în fiecare casă va fi amplasat câte un invertor, dispozitivul permiţând apoi alimentarea la curent a unui aparat electrocasnic de consum mic, cum ar fi televizorul. Panourile solare şi echipamentele necesare vor fi montate până pe 14 septembrie, dată la care voluntarii doresc ca oamenii din sat să se poată bucura de avantajul de a avea energie electrică în case.
Satul Ursici este una dintre cele 16 localităţi hunedorene care nu sunt racordate la reţeaua naţională de electricitate. (Sorin Blada, Agerpres)

 

 

 

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Nu vor să renunțe sub nici o formă la me­tehne. Gurile rele spun că unii…

23 de ore ago

10.000 de pretexte pentru a denigra CJ Hunedoara

În urma apariției în spațiul public a unui articol semnat de Carmen Cosman Preda care…

23 de ore ago

Bulina albă

Mihai Panaitescu, managerul Teatrului de Artă Deva Pentru că la Gala Premiilor UNITEM 2024, ediţia…

23 de ore ago

Bulina neagră

Sorin A., autorul a peste 130 de infracțiuni de înșelăciune prin metoda ”Accidentul” Pentru că…

23 de ore ago

Chinuită chiar de nepoata pe care a crescut-o ca pe propria fiică

O bunicuță în vârstă de 80 de ani, din Hunedoara, s-a plâns Judecătoriei Hunedoara că…

23 de ore ago

Vitezoman lăsat pieton. A cerut să-i fie înapoiat permisul și a dat vina pe stâlpii de electricitate

Un șofer prins de polițiștii hune­do­reni circulând cu 107 km la oră prin localitate a…

23 de ore ago