Satul dacic al lui Părău prinde contur

Maximilian Gânju

Firme de arhitectură, designeri şi chiar agenţii de turism şi-au oferit susţinere pro-bono pentru realizarea „satului dacic“, un proiect început de un investitor hunedorean. „Satul dacic“ suscită un interes foarte mare şi a demarat în urmă cu circa doi ani dintr-o întâmplare.

„Satul dacic“ se află în satul Roşia, zonă situată la graniţa dintre judeţele Hunedoara şi Alba, în Munţii Metaliferi. Aproape toată aşezarea a fost părăsită încă din anii 80, când la Orăştie apăreau fabricile, iar viaţa la oraş era mai uşoară, cu lumină ori apă în casă. Proiectul de transformare a satului într-un punct turistic s-a conturat accidental, după ce un afacerist din zona Văii Jiului a început să-şi refacă gospodăria părintească, în care s-a născut. Imediat au ajuns la el mai mulţi consăteni care i-au oferit pământurile părinteşti din satul uitat de lume.
„Am mers într-o zi la Deva şi de acolo am zis hai să văd ce mai este în sat. Când am ajuns acolo, totul era plin de vegetaţie, drumul se împădurise, casa părintească se lăsase, era totul praf. Am zis că dacă ar veni tata, ar muri când ar vedea ce s-a ales de munca lui. Şi m-am dus cu echipă de zidari, muncitori, eram 30 de persoane şi ne-am apucat de muncă. Două săptămâni a durat renovarea casei şi curăţarea câtorva terenuri. Am aranjat mormintele bunicilor, am venit acasă şi i-am zis lui tata să mergem să vedem ce mai e pe acolo. Când a văzut-o tata, se citea pe chipul lui bucuria”, povesteşte Emil Părău.
Reportajul publicat de MESAGERUL HUNEDOREAN legat de proiectul său a suscitat un interes deosebit în rândul românilor din ţară şi de peste hotare. Firme de arhitectură, designeri, firme de turism dar şi alte persoane specializate şi-au oferit serviciile gratuit, pentru ca „satul dacic“ să devină realitate.
Afaceristul a ajuns proprietar peste aproape toată aşezarea şi s-a gândit să o transforme într-o oază turistică, dar nu cu hoteluri, piscine şi baruri. Vrea o oază de linişte în care turistul să trăiască pe perioada sejurului aşa cum trăiau strămoşii. Să fie un fel de Valea Zălanului, cum este cea a prinţului Charles, unde oamenii să trăiască în comuniune cu natura şi departe de tot ce înseamnă tumultuoasa lume modernă. Să participe la acţiuni comune care să-i apropie, la clacă şi şezători, unde gospodarii se uneau şi povesteau. Mai multe case deja au fost renovate şi chiar dacă investiţia nu este deloc de neglijat, Emil Părău vrea să aibă în satul dacic cel puţin 10 gospodării gata să primească turişti. Pe perioada sejurului, aceştia devin stăpânii caselor şi se vor gospodări singuri. Cel mai important, vizitatorii vor avea posibilitatea de a se apropia unii de alţii şi de a se rupe de rutină, de calculator, de Internet, de toate metodele moderne şi superficiale de socializare.