Dacă judeţele Timiş şi Alba au făcut senzaţie cu stâlpii de electricitate amplasaţi exact în mijlocul unei şosele, de ce n-ar avea şi judeţul nostru un asemenea stâlp?
Ei bine, îl are în satul Vadu, din comuna Sântămăria Orlea. Şi, spre deosebire de stâlpii din cele două judeţe limitrofe, cel din Vadu este poziţionat în mijlocul unei intersecţii de drumuri. Foarte adevărat este şi faptul că primul a fost stâlpul şi apoi a apărut şoseaua sătească, asfaltată ca în palmă şi fără urmă de groapă. Şi tot atât de adevărat este că stâlpul din mijlocul intersecţiei, nu se compară cu macaraua blocată în bloc şi casa în jurul stâlpului, toate „Made in Caracal”, dar este surprinzător pentru cei care trec pentru prima dată prin acest sat din Ţara Haţegului.
Sătenii s-au obişnuit de multă vreme cu stâlpul de curent în mijlocul intersecţiei, astfel că nimeni nu s-a proptit în el cu maşina. Pentru străini însă, nu garantează nimeni. „Prima oară a fost drum pietruit pe lângă stâlp, cât să treci cu carul şi tractorul. Apoi, l-au lărgit şi au asfaltat pe lângă el, că n-au primit aprobare să-l mute. Eu aşa ştiu. Îi tare ciudat aşa, dar noi ne-am obişnuit şi nu dăm în el. Important e că s-a făcut drumul să circulăm şi noi civilizat”, spune unul dintre săteni. (M. Gânju)
Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…
Poliția orașului Petrila a fost sesizată, în data de 3 aprilie, în jurul orei 18:00,…
La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…
Vorbesc gurile rele că o duduie a fost împinsă să candideze pentru o funcție importantă,…
Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…
M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.
View Comments
made in caracal....cand ati fost ultima data in caracal???...nu de alta, dar sa imi ziceti si mie unde ati vazut voi in caracal casa construita in mijlocul stalpului.....mai intai faceti documentare la fata locului si apoi scrieti la foaie, nu mai publicati tot felul de prostii
Maria, esti din Caracal? mno..atunci stii cum e cu caru cu prosti!
Sunt ciudăţenii mii si mii
De ele-i plină lumea toată,
Da ale nostre is mai hazlii
Si inutile totodata