Comunitate

Satul cu stâlp în mijlocul intersecţiei

Dacă judeţele Timiş şi Alba au făcut senzaţie cu stâlpii de electricitate amplasaţi exact în mijlocul unei şosele, de ce n-ar avea şi judeţul nostru un asemenea stâlp?
Ei bine, îl are în satul Vadu, din comuna Sântămăria Orlea. Şi, spre deosebire de stâlpii din cele două judeţe limitrofe, cel din Vadu este poziţionat în mijlocul unei intersecţii de drumuri. Foarte adevărat este şi faptul că primul a fost stâlpul şi apoi a apărut şoseaua sătească, asfaltată ca în palmă şi fără urmă de groapă. Şi tot atât de adevărat este că stâlpul din mijlocul intersecţiei, nu se compară cu macaraua blocată în bloc şi casa în jurul stâlpului, toate „Made in Caracal”, dar este surprinzător pentru cei care trec pentru prima dată prin acest sat din Ţara Haţegului.
Sătenii s-au obişnuit de multă vreme cu stâlpul de curent în mijlocul intersecţiei, astfel că nimeni nu s-a proptit în el cu maşina. Pentru străini însă, nu garantează nimeni. „Prima oară a fost drum pietruit pe lângă stâlp, cât să treci cu carul şi tractorul. Apoi, l-au lărgit şi au asfaltat pe lângă el, că n-au primit aprobare să-l mute. Eu aşa ştiu. Îi tare ciudat aşa, dar noi ne-am obişnuit şi nu dăm în el. Important e că s-a făcut drumul să circulăm şi noi civilizat”, spune unul dintre săteni. (M. Gânju)

3 comentarii la „Satul cu stâlp în mijlocul intersecţiei

  • made in caracal….cand ati fost ultima data in caracal???…nu de alta, dar sa imi ziceti si mie unde ati vazut voi in caracal casa construita in mijlocul stalpului…..mai intai faceti documentare la fata locului si apoi scrieti la foaie, nu mai publicati tot felul de prostii

  • Maria, esti din Caracal? mno..atunci stii cum e cu caru cu prosti!

  • Sunt ciudăţenii mii si mii
    De ele-i plină lumea toată,
    Da ale nostre is mai hazlii
    Si inutile totodata

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura