Categories: ActualitateFlash

Sătenii din Lunca Cernii de Jos au aflat ce este telemedicina

Adriana Năstase

Vineri, la Lunca Cernii de Jos, Asociaţia Salvital Hunedoara a demarat proiectul pilot de teleme­di­cină rurală şi teleconsultaţii în judeţul Hunedoara. Este vorba despre un demers al cărui scop este verificarea stării de sănătate a populaţiei prin consultaţii de tip ambulatoriu.

Primul judeţ
Asociaţia Salvital Hunedoara oferă, în premieră, servicii de telemedicină oamenilor care locuiesc în zone greu accesibile. Proiectul beneficiază de susţinerea Consiliului Judeţean Hunedoara şi de unul dintre cei mai renumiţi medici din România, profesorul Dorel Săndesc.
Concret, în urma consultaţiilor oferite populaţiei, informaţiile sunt transmise în timp real mai multor medici (în funcţie de patologie) care fac reco­mandări, oferă scheme de tratament sau decid dacă investigaţiile medicale trebuie continuate într-o clinică de specialitate.
„Suntem primul judeţ din România care dema­rează această activitate de telemedicină. Îi felicit pe toţi cei implicaţi în acest proiect, pe domnul Petru Măr­ginean, pe domnul doctor Ioan Demeter, per­so­nalul Asociaţiei Salvital, şi îi asigur de sprijinul Con­siliului Judeţean Hunedoara. Faptul că administraţia judeţeană susţine acest proiect unic în România, demonstrează că suntem preocupaţi de sănătatea hunedorenilor”, a declarat preşedintele Laurenţiu Nistor.
Administratorul public al CJ Hunedoara, Costel Avram, apreciază că “telemedicina este încă la fază de pionierat în România. Ceea ce este important să înţelegem este că, prin acest serviciu, mai ales oamenii din zonele rurale vor avea parte de servicii medicale, fără a mai fi nevoiţi să meargă pentru consultaţii la oraş”.

Nu mai bat drumurile până la oraş
“Am văzut, încă o dată, că, atunci când preţuieşti viaţa oamenilor şi sănătatea, culoarea politică este doar o opţiune de doctrină. Am participat astăzi la o premieră în România, prima Caravană de Tele­me­dicină în zonă rurală. Locuitorii satelor din judeţul Hunedoara nu mai sunt nevoiţi să bată drumurile la oraş pentru consultaţii de specialitate, pentru că, medici, asistenţi, paramedici şi voluntari, mergem spre ei. Echipa Salvital, sub coordonarea prof. dr. Dorel Săndesc şi a dr. Ioan Demeter, a participat la prima Caravană de Telemedicină în Ţinutul Pă­durenilor – România. Sătenii au beneficiat de consul­taţii de specialitate, EKG, Spirometrie, INR, li s-au măsurat tensiunea, glicemia, temperatura. Toate con­sultaţiile s-au desfăşurat cu respectarea nor­melor AntiCovid. A fost o zi în care am avut bucuria să văd cum binele făcut de echipa noastră ni se în­toarce înzecit prin mulţumirea sătenilor. Am cunos­cut o tanti de 78 de ani care a fost la spital doar atunci când a născut, în urmă cu peste 50 de ani. Cred că nici un efort nu e prea mare pentru sănă­tatea celor de lângă noi. Aşa cum spunea şi dr. Dorel Săndesc, România este pe ultimul loc la sănătate în Europa şi oricât am face pentru acest domeniu, e prea puţin. Mulţumesc preşedintelui Consiliului Ju­deţean, Laurenţiu Nistor, pentru că a avut încredere în noi şi ne-a fost alături în prima Caravană de Tele­medicină din judeţ. Mulţumesc consilierilor judeţeni, primarilor şi consilierilor locali care s-au alăturat nou­lui proiect Salvital şi care pun sănătatea pe primul loc!
Caravana Asociaţiei Salvital va ajunge în săp­tă­mânile următoare şi în alte localităţi din judeţul Hune­doara”, a spus Petru Mărginean, preşedintele Salvital.

Au învăţat programul
Zeci de persoane dintr-o comuna Lunca Cernii au fost consultate de către paramedicii din Asociatia Salvital, li s-au făcut analize şi investigaţii gratuite. Sistemul a preluat datele şi le-a transmis în timp util unui medic specialist. Sătenii au venit cu zecile când au auzit că vor beneficia de consultaţii gratuite. După ce consultul s-a încheiat, datele investigattilor au fost introduse de paramedici pe tabletele conectate la sistem şi transmise medicului specialist. Medicul Ioan Demeter, şeful Secţiei Interne de la Spitalul Judetean Deva, a primit toate datele rezultate în urma consultaţiilor, a interpretat rezultatele, a pus diag­nostic şi a prescris tratament.
De la debutul pandemiei, mulţi oameni de la ţară, mai ales cei în vârstă, s-au ferit să mai meargă la spi­tale chiar daca erau programati la consultaţii. Spun cu toţii că le e teamă să nu se îmbolnăvească de Covid. În comună, medicul nu a mai venit de un an, iar cel mai apropiat spital este la peste 40 de km. Aşa că investigaţiile realizate de paramedici le-au fost “mană cerească”.
Asociaţia Salvital lucrează de câteva luni la per­fectionarea sistemului de telemedicină. Paramedicii au trebuit să înveţe să folosească programul, să se descurce pe tablete. Mai mult, au fost achiziţionate o serie de aparate cu care se pot realiza investigaţii care altfel se pot face doar în spitale, precum EKG-ul, care permite controlul mobil al ritmului cardiac.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Spitalul din Orăștie are un Compartiment de Microbiologie Medicală modern

Magdalena Șerban Compartimentul de microbiologie me­dicală este pilonul central al diag­nos­ticului bolilor in­fec­țioase. Rolul său…

2 ore ago

Cățeii din adăposturile Asociației Județene Pentru Ocrotirea Animalelor Fără Stăpân vă așteaptă

Adopția unui câine dintr-un adăpost este un proces simplu și gratuit. Tot ce trebuie să…

2 ore ago

Ștrandul Municipal Deva își redeschide porțile pentru sezonul estival 2026

Primăria Municipiului Deva in-for­mează cetățenii, că Ștrandul Mu­ni­cipal Deva se va deschide vineri, 19 iunie…

2 ore ago

Deputatul PSD de Hunedoara, Natalia Intotero: PSD nu mai este de acord cu măsuri de austeritate

Deputatul PSD de Hunedoara, Natalia Intotero, a declarat, ieri, la postul de televiziune Realitatea Plus,…

2 ore ago

SE DESCHIDE ŞTRANDUL CORVINA DIN HUNEDOARA

De astăzi, Complexul de agrement Corvina îşi începe activitatea din acest sezon estival. Programul de…

2 ore ago

ARME ȘI ARTICOLE PIROTEHNICE DEȚINUTE ILEGAL, DESCOPERITE ÎN URMA UNOR PERCHEZIȚII DESFĂȘURATE ASTĂZI, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au efectuat, la data de 18 iunie…

5 ore ago