Categories: Comunitate

Şase profesori din judeţ se formează în managementul educaţional

Adriana Năstase

Proiectul “Profesionişti în managementul educaţional preuniversitar” a adunat câteva sute de cursanţi, selectaţi la nivel naţional, care au participat recent la primul modul de formare. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013.
Obiectivul general al proiectului este acela de îmbunătăţire a calităţii managementului educaţional din învăţământul preuniversitar. Trebuie, de asemenea, să se asigure o mai bună adaptare a educaţiei şi formării profesionale la nevoile pieţii muncii. La nivelul fiecărui judeţ, au fost selectate şase cadre didactice. Acestea vor deveni formatori în managementul educaţional preuniversitar în sistem descentralizat. Ele se vor forma în cadrul celor trei programe de formare acreditate: ”Management educaţional în sistem descentralizat”, „Comunicare instituţională” şi „Formator”. Din judeţul Hunedoara, au fost selectaţi: Alexandru Lăutaru-inspectorul şcolar general, inspectorii Mihaela Manolea, Luminiţa Hurgoiu, Ioan Jurchela şi profesorii Margareta Giurgiu şi Florela Poenar.
Cursurile sunt axate pe diferite tematici, dintre care, amintim: dezvoltarea leadership-ului, integritate şi transparenţă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Sfârșit tragic în Munții Alpi pentru doi alpiniști români‼️

Trupurile lui Emil Gheorghe, un montaniard experimentat din Lupeni, și al camaradului său, Cornel Roman,…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un purtător de chi­piu, spun gurile rele că are o pasiune bolnavă. Își bate nevasta…

18 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei, alpinist din Petroșani Pentru stabilirea unui record național, respectiv cucerirea celor 14 vârfuri…

18 ore ago

Bulina neagră

Suraj M., recidivist din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.

18 ore ago

Minoră abuzată sexual timp de doi ani

Abuzatorul în vârstă de 25 de ani, din Petroșani, a fost trimis în ju­de­cată de…

18 ore ago

Trei turişti din Ungaria, salvaţi după ce s-au rătăcit în Retezat

Trei turişti din Ungaria, care s-au rătăcit în Masivul Retezat şi ajun­se­seră într-o stare de…

18 ore ago