Categories: Actualitate

Şase ani de închisoare pentru curmarea unei vieţi

Individul care a omorât în bătaie un bătrânel de 90 de ani din Simeria, după ce i-a spart locuinţa, şi-a primit pedeapsa. Ieri, Tribunalul Hunedoara a dat sentinţa în dosarul în care individul, în vârstă de 28 de ani, este judecat pentru lovituri cauzatoare de moarte, violare de domiciliu şi distrugere.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instanţei, Ildiko Glăman, bărbatul a primit o condamnare de şase ani de închisoare, rezultată din contopirea pedepselor primite pentru cele trei infracţiuni. Hotărârea Tribunalului Hunedoara nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Din datele anchetatorilor, în noaptea de 13 spre 14 noiembrie 2017, individul a intrat prin efracţie în casa bărbatului din Simeria, spărgându-i uşa de acces în locuinţă. Ocazie cu care l-a lovit de mai multe ori pe proprietarul casei. Victima a mai trăit până în 20 noiembrie 2017, după care a decedat. Din raportul de expertiză medico-legală rezultă că victima, având o vârstă foarte înaintată, a suferit leziuni posttraumatice ce pot data din noaptea de 13 – 14 noiembrie 2017, produse prin loviri repetate cu corpuri contondente dure, leziuni fizice care au determinat decesul bărbatului. Poliţiştii au fost sesizaţi de un fiu al proprietarului a doua zi după incident. Persoana, care locuia în Simeria fără forme legale, a fost arestat preventiv, măsură care i-a fost menţinută de instanţă până în prezent. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Justitie de cacat. Doar 6 ani, ca sa mai poata omora linistit inca vreo 10 oameni si sparge/jefui vreo 20 de locuinte pana iasa la pensie (despagubiri pentru conditii inumane in inchisori). Sa ii fie rusine celui care i-a dat pedeapsa minima, e un rahat de judecator!

Recent Posts

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

6 ore ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

6 ore ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

8 ore ago

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

21 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl în­tr-o școală din mu­ni­cipiul cu castel face ce…

23 de ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…

23 de ore ago