Sarmizegetusa
Din postura de pasionat de istorie, pot spune că sunt adeptul scenariului conform căruia dacii au fost cuceriţi de romani şi astfel s-au creat premisele pentru constituirea, peste multe veacuri, a unor formaţiuni prestatale cu populaţie relativ omogenă, în special lingvistic. La rândul ei, această populaţie a determinat, peste alte veacuri, formarea statului român. Logic, dacii nu erau români, după cum noi nu suntem nici daci şi nici romani.
Pe de altă parte, este cert că aici a existat o civilizaţie bine conturată, închegată, cu nimic mai prejos decât în alte părţi ale continentului. Dacii ne dau şi nouă partea de glorie – măcar antică. Galii lui Vercingetorix (în Franţa) sau ilirii de la Vindobona (Viena de astăzi) erau mai înapoiaţi – dacă ar fi să creăm paliere cam subiective, ce-i drept… Faptul că au ajuns în scrierile grecilor şi în poeziile lui Ovidiu, faptul că un împărat a venit cu armata pentru a înfrânge rezistenţa lor îi transformă pe daci în strămoşi mai mult decât onorabili, iar gestul ultim al lui Decebal spune ceva despre o onoare comparabilă, păstrând proporţiile, cu cea a samurailor.
Suntem între fericiţii care au urme (încă) evidente ale dacilor. Francezilor nu le-a rămas mai nimic de la gali. Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei, învestită cu atribute dintre cele mai diverse, de la cele concret istorice, la cele ezoterice, călcată de căutătorii de comori cu sau fără voie, Regia de la care ne revendicăm în parte (cealaltă parte, în opinia mea, este Ulpia Traiana Sarmizegetusa, nu întâmplător romanii i-au spus astfel) tinde să urmeze drumul invers faţă de cel al ruinelor incaşe, mazaşe, toltece, olmece etc. Dacă acelea au fost scoase la lumină dintr-o junglă, ruinele dacice sunt pe cale de a se pierde într-o junglă. Desigur că se pot adăuga, dincolo de semnificaţia proprie a sintagmei, oricâte eufemisme dorim – jungă a nepăsării, a abandonului etc.
Soluţiile nu sunt pompieristice şi cu atât mai puţin, simple. Recenta semnalare a distrugerii acelor piese din lemn ce marchează calendarul circular echivalează cu începutul pierderii unei forme intrate deja în conştiinţa publică – deşi specialiştii m-au asigurat că montarea stâlpilor în jurul calendarului respectă principiile care au stat la baza construirii lui de către daci.
Opinia mea este că importanţa complexului de la Sarmizegetusa în special şi din Munţii Orăştiei necesită o abordare la nivel naţional. Parcul natural Grădişte-Cioclovina, Romsilva, Ministerul Culturii, adică aceia care-şi dispută proprietatea, într-un fel sau altul, asupra siturilor arheologice sau a terenului pe care sunt acestea, nu sunt instituţii locale. Există un model, cel al Franţei, unde au fost implicate cele două camere ale Parlamentului, pentru punerea în valoare a sitului Alesia – am mai scris despre asta.
Ce-i drept, la ei consensul politic a fost obţinut după 7 (şapte) ani de tratative.
Mă bucură editorialul Domniei Voastre, sincer mă bucură. Cu toate acestea eu nu cred că trebuie să preluăm modelul francez în protejarea şi valorificarea monumentelor istorice. Există altele mai bune. Cel german. Cel britanic. Eu am încercat, după modelul german, să propun legiferarea protejării şi valorificării acestor monumente, în mai multe rânduri. Nimeni nu m-a sprijinit. Dimpotrivă, atât autorităţi centrale cît şi locale s-au opus cu o obstinaţie demnă de o cauză mai bună. Nu mă miră pentru că şi înainte de anul 1989, deşi patriotismul era afişat ca o virtute a unora, autorităţle locale dela Sarmizegetusa nu făceau altceva decât să distribuie preferenţial dreptul de a duce oile la păşunat în incinta monumentelor. Din păcate, după două decenii, protejarea monumentelor nu se poate realiza în lipsa unei legislaţii adecvate. Să dea Dumnezeu domnule Gruian ca eforturile din presă, ale mele din parlament să aducă în sfârşit mult aşteptata protejare şi valorificare a monumentelor istorice.