SARMIZEGETUSA REGIA, UN CAZ ÎNCÃ NEREZOLVAT

Revin în faţa dumneavoastră cu problema cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. Sunt bucuros că semnalele de alarmă pe care le-am tras vizavi de capitala Daciei antice, Sarmizegetusa Regia, au avut ecou, punând în mişcare un mecanism inert până atunci şi descătuşând energii de mult blocate, din cauze care nu ţin de interesul României şi al românilor.
Urmare a unei adrese transmisă de către Instituţia Prefectului – judeţul Hunedoara mai multor instituţii centrale în luna martie 2010 la sediul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, a avut loc o primă întâlnire a unui grup de lucru format din reprezentanţi ai: Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Mediului şi Pădurilor, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Parcului Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina, Instituţia Prefectului – judeţul Hunedoara şi ai Consiliului Judeţean Hunedoara. În cadrul acestei întâlniri, s-a stabilit ca fiecare instituţie să analizeze din punct de vedere juridic, fiecare pe domeniul de competenţă, situaţia cetăţilor dacice, iar aceste analize să fie centralizate la nivelul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, urmând să se decidă paşii ce trebuiesc urmaţi. În urma vizitei efectuate la sfârşitul lunii aprilie 2010 de către ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, în judeţul Hunedoara, ce a inclus şi vizitarea cetăţii Sarmizegetusa Regia şi a cetăţii Costeşti Cetăţuie, s-a precizat faptul că soluţia ideală ar fi ca administrarea acestui areal să fie transmisă Consiliului Judeţean Hunedoara, ca fiind singura autoritate eligibilă pentru a atrage fonduri europene în vederea reabilitării, conservării şi punerii în valoare a acestei zone, precum şi dezafectarea urgentă a plăcilor de beton, a traverselor metalice şi a vagoneţilor uitaţi acolo de zeci de ani, lucru realizat până la sfârşitul lunii iunie. Din acest moment, s-au demarat discuţiile pentru crearea cadrului legislativ necesar transmiterii administrării către Consiliul Judeţean Hunedoara.
Am şi alt sentiment, cel de supărare, de frustrare, pentru lentoarea cu care se desfăşoară aceste faze ce depind de noi, de voinţa noastră de a păstra şi pune în valoare dovezi inestimabile despre trecutul nostru. Prefectura judeţului Hunedoara, Consiliul Judeţean, Oficiul Judeţean de cadastru şi Publicitate Imobiliară Hunedoara au promovat o Hotărâre de Guvern, menită să aprobe Programul Naţional de Protecţie şi Gestiune pentru monumentele istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial UNESCO, dar abia la finele anului, acest program a fost aprobat prin HG 1268/2010. Aceleaşi instituţii au elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern, care viza transmiterea Parcului Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina din domeniul public al statului, în domeniul public al judeţului Hunedoara şi în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara. Proiectul a fost respins, motivându-se faptul că nu ar respecta prevederile legale în vigoare, făcându-se referire la prevederile legale din domeniul legislaţiei de mediu. Deci, un întreg hăţiş de măsuri, legi şi interese, de multe ori opuse, care îngreunează lămurirea şi rezolvarea problemei cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei.

Iosif Veniamin Blaga, deputat în Colegiul Uninominal nr. 2 Orăştie

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Nea Blaga, nu intelesei nimic din ce relatasi. Sa inteleg ca problema a ramas "ca-n tren"?

Recent Posts

Polițiștii din Orăștie au emis ordine de protecție provizorii și au reținut doi bărbați în urma unei agresiuni

La data de 26 iulie 2026, în jurul orei 02:07, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

o oră ago

Un pui de barză căzut din cuib, salvat de pompieri şi de comunitatea locală din Ţebea

Un pui de barză, care şi-a rupt o aripă după ce a căzut din cuib,…

o oră ago

Polițiștii din Petroșani au întocmit dosar penal și emis un ordin de protecție provizoriu într-un caz de violență în familie

În noaptea de 27 iulie 2026, în jurul orei 00:24, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

o oră ago

Gura lumii

Panică mare în re­gi­unea sudică a județului! O trupă întreagă de afaceriști, șefi de insti­tuții…

o oră ago

Bulina albă

Ancuța Iordănescu, președintele Asociației Copii pentru Viitor Pentru caravana educațională „Prânzul comunitar”, proiect care aduce…

o oră ago

Au spus PAS SCUMPIRII APEI ȘI CANALIZĂRII! Interviu cu directorul general al APA PROD S.A. Deva, ing. Dorin Gligor

De la 1 iulie 2026, locuitorii din mai multe județe ale țării vor scoate mai…

o oră ago