Categories: Sport

Sârbi de doi bani, în Gala „RFC” de la Petroşani

Ciprian Marinuţ

Luptători din România au câştigat prin KO toate cele cinci dispute cu reprezentanţii Serbiei din Gala „Romanian Figh Challenge”, desfăşurată la Petroşani. În partidele sută la sută româneşti, nivelul show-ului a fost mai acceptabil, astfel că, numai spectatorii foarte exigenţi au plâns după banii daţi pe bilete.

Partizani sau… clone nereuşite
Reputaţia de bărbaţi şi luptători adevăraţi a sportivilor sârbi a fost rău de tot şifonată în Gala „RFC”, desfăşurată duminică seara la Petroşani. Nu ştim cine i-a recomandat organizatorului Claudiu Scarlet pe cei cinci sârbi care au venit la Petroşani, însă aceştia au părut mai degrabă clone nereuşite ale unor gladiatori de doi bani, decât partizani adevăraţi, cum sunt cunoscuţi sârbii. Drept dovadă, toate cele cinci bătălii directe româno-sârbe s-au încheiat prin KO, în favoarea tricolorilor.

SMURD-ul, necesar în duelurile româneşti
Nivelul calitativ al luptelor a crescut în cele cinci dispute sută la sută româneşti. Cristian Tănase, învins prin KO de kg de Viorel Mărginean, din Gherla, a avut probleme cu respiraţia, după ce şi-a pierdut pentru câteva secunde conştienţa, fiind resuscitat de SMURD. Alexandru Popescu, de la Tai Shin Bucureşti, a terminat gala cu piciorul rupt şi a fost nevoie de intervenţia medicilor, după duelul cu Alin Şpan de la Hard Steel Hunedoara. Un alt KO al serii i-a aparţinut lui Flavius Bocicuc, din Timişoara, în duelul cu Sorin Preda de Gym Caracal. Petroşăneanul Eduard Hariga, pregătit de Ionuţ Lascu, a avut un meci dificil cu craioveanul Ionuţ Sârbu, la categoria 62 de kg. Cei doi au terminat la egalitate de puncte după trei runde, dar în runda decisivă, Hariga a pierdut. În ultimul meci, Daniel Astafei, din Constanţa, l-a învins la puncte pe Liviu Ionescu, de la CS Lupii Albaştri.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Colac peste pupăză pen­tru cei care au întins cap­cana! Un personaj, care a deținut mai…

3 ore ago

Bulina albă

Constantin Radu Tudosie, actor și regizor al Teatrului Dramatic I. D. Sîrbu din Petroșani Pentru…

3 ore ago

Bulina neagră

Florin G., din Uricani Pentru că este acuzat de comiterea infracțiunii de nerespectare a ordinului…

3 ore ago

Investiţii de peste 5,2 milioane de lei pentru pacienţii cardiaci, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva va beneficia de investiţii în valoare de peste 5,2…

3 ore ago

Pieton rănit într-un accident rutier produs în municipiul Orăștie

La data de 7 iulie 2025, în jurul orei 13:20, polițiștii din cadrul Po­li­ției Municipiului…

3 ore ago

Accident rutier în care a fost implicat un minor, în municipiul Deva

La data de 7 iulie 2026, în jurul orei 15:45, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

3 ore ago