Categories: Comunitate

Sărbătoriţii lunii martie la UAMS Baia de Criş

Magdalena Şerban

Cei născuţi în luna martie şi găzduiţi de Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş au avut parte de multă atenţie din partea conducerii instituţiei, dar şi a colegilor.

„Le-am urat cele bune şi le-am cântat la mulţi ani, aşa cum o facem, lunar, pentru cei care îşi celebrează ziua de naştere. Au fost răsfăţaţi cu tort şi suc, atmosfera fiind una familială. Dorim să substituim lipsa de afecţiune primită din partea celor dragi sufletului lor prin mici acţiuni care să le aducă bucurie şi să le repună zâmbetul pe buze. Vreau să le transmit un gând frumos, alături de urarea de sănătate şi împlinire sărbătoriţilor Nicolae Micu, Ileana Bordea, Letiţia Cazan, Petru Horia Iovan, Graţiela Trif, Anica Gorcea şi Victoria Radu. Să le dea Dumnezeu putere să treacă peste orice fel de greutate şi să le vegheze paşii“, a spus Diana Bulz, managerul UAMS Baia de Criş.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din re­gi­u­ne povestesc pe la col­țuri că fostul șef al unei instituții de…

4 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru organizarea unei conferințe inter­na­ționale…

4 ore ago

Bulina neagră

Dănuț B., din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni…

4 ore ago

Prin noile măsuri ale guvernului, Sediile ANAF din județ, decapitate

Reorganizarea ANAF în județul Hune­doara, parte a unui proces național, vi­zează reducerea drastică a sediilor…

4 ore ago

Cum a rămas un bărbat din Petroșani fără 5.500 de lei după un singur SMS

O clipă de neatenție și un mesaj primit pe telefon au fost suficiente pentru ca…

4 ore ago

Viteaz în fața fostei iubite, mielușel în fața procurorului

Un tânăr din Petroșani, supărat că iubita l-a părăsit, a crezut că se poate dragoste…

4 ore ago