Persoanele născute în luna iulie şi aflate în grija Unităţii de Asistenţă Medico-Socială
„Aceştia sunt Doina Colţa, Marian Roibu, Rafila Joldeş, Istin Lung, Ioan Dineş şi Ioan Niţă. Le urez mult bine, să fie sănătoşi, iar bunul Dumnezeu să-i ocrotească mereu. Acţiunea noastră va continua, astfel încât să le putem oferi măcar o fărâmă din atenţia de care ar trebui să beneficieze cu astfel de ocazii. Nu putem substitui afecţiunea copiilor, a nepoţilor şi a tuturor celor dragi, însă încercăm să le asigurăm puţin răsfăţ”, a afirmat Diana Bulz (foto), managerul UAMS Baia de Criş. (M. Şerban)
Încă de la început, misiunea s-a anunțat foarte dificilă, întrucât terenul instabil a continuat să…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călan au identificat și dispus măsuri preventive față de un…
Pompierii s-au deplasat aseară spre locul intervenției cu o autospecială de stingere cu apă și…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Uricani au pus în executare, în cursul zilei de 7…
👨⚖️ Tribunalul Covasna a admis astăzi cererea formulată de Sindicatul Național ACOR și Asociația Comunelor…
În cursul nopții de 8 mai 2026, peste 100 de polițiști și jandarmi au fost…