Sărbătoarea rezerviştilor militari hunedoreni

14 iulie 201013 iulie 2010 MesagerulHunedorean

Recent, au avut loc manifestările ocazionate de împlinirea a cinci ani de la înfiinţarea Asociaţiei Judeţene „Sarmizegetusa” a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere.

Monumente impunătoare

Invitatul special al rezerviştilor orăştieni la eveniment a fost primarul municipiului Orăştie, Alexandru Munteanu (foto). „Noi reprezentăm Orăştia, considerată a fi poarta de intrare către marea cultură şi civilizaţie dacică, reprezentată de cetăţile din Munţii Orăştiei. Istoria noastră de început s-a făurit şi s-a scris dinspre Costeşti înspre Deva. De aceea, oricine trece prin Orăştie va putea vedea impunătoare monumente, care amintesc de strămoşi: Burebista, Decebal, Semnul Dacic sau Izvorul de Aur al Dacilor. Acestea ne reprezintă, alături de monumentul Paliei lui Şerban Coresi şi suntem mândri de originile noastre”, a declarat edilul orăştian.

Paradă militară

Manifestările au debutat cu un simpozion şi cu lansarea volumului monografic „Sub faldurile tricolore”, redactat în condiţii tipografice excepţionale, de către Asociaţia Judeţeană „Sarmizegetusa” şi sub coordonarea unui colectiv de cadre militare, condus de colonelul în rezervă Dănilă Moldovan. La final, publicul şi invitaţii au asistat la desfăşurarea unei parade militare în centrul municipiului Deva.

Similare

Nu aveam nici 14 ani când am fost admis la Liceul Militar de Marina ALECSANDRU IOAN CUZA din CONSTANTA . Pentru 5 ani, mi-am lăsat părinţii cu lacrimi în ochi şi am păşit într-o lume plină de privaţiuni; era un drum fără întoarcere! Primele luni de liceu au fost incredibil de grele. Pas de defilare pentru jurământ, instrucţie şi trageri de zi şi de noapte, 8 ore de planton săptămânal păzind bocancii colegilor pe holuri teribil de sinistre şi pline de singurătate, kilometrii de parchet raşchetaţi cu cioburi de sticlă, sute de toalete, săli, geamuri, sectoare exterioare ***ăţate in fiecare zi, mâncare la cazan şi nu în ultimul rând, închişi între garduri păzite de santinele înarmate, prizonierii unui sistem creat pentru a pregătii tineri capabili să apere o ţară, un neam, un popor. N-am să uit niciodată că, pe timpul iernii, am purtat în picioare aceiaşi bocanci în permanenţă îmbibaţi de apă pe care nu puteam să-i usuc, căldura fiind oprită din dispoziţia lui Ceauşescu şi n-am să pot uita niciodată marşurile de zeci de km desfăşurate pe jos, cu raniţă de 25 de kg în spate şi armament, în nopţile în care dormeam pe rând în mers, sprijiniţi din lateral de doi colegi. Stresul prin care am trecut, presiunea importanţei misiunilor avute, uzură fizică şi psihică, responsabilităţile existente la fiecare pas, interzicerea desfăşurării altor activităţi decât celei de ostaş, reprezintă motivul pentru care militarul român a fost recompensat cu un salariu decent şi cu dreptul la o pensie ocupaţională. De aproape doi ani, armata activă şi în rezervă, este terfelită şi prezentată ca o mare dihanie devoratoare de resurse bugetare, aruncându-se acuze de neconceput asupra tuturor celor ce o compun. Printr-o campanie mediatică bine ţintită, iniţiată şi condusă cu o abjectitate ieşită din comun de către reprezentanţi ai guvernului, s-a urmărit denigrarea şi în final distrugerea profilului şi statutului social al fostului şi actualului slujitor sub drapel. Oricum, aţi distrus tot ce aveam mai scump şi mai sfânt în mine: încrederea în Statul Român, încrederea în existenţa unui stat de drept

One thought on “Sărbătoarea rezerviştilor militari hunedoreni”

PANI HACITIN

14 martie 2011 la 18:32
Legătură permanentă

Nu aveam nici 14 ani când am fost admis la Liceul Militar de Marina ALECSANDRU IOAN CUZA din CONSTANTA . Pentru 5 ani, mi-am lăsat părinţii cu lacrimi în ochi şi am păşit într-o lume plină de privaţiuni; era un drum fără întoarcere! Primele luni de liceu au fost incredibil de grele. Pas de defilare pentru jurământ, instrucţie şi trageri de zi şi de noapte, 8 ore de planton săptămânal păzind bocancii colegilor pe holuri teribil de sinistre şi pline de singurătate, kilometrii de parchet raşchetaţi cu cioburi de sticlă, sute de toalete, săli, geamuri, sectoare exterioare ***ăţate in fiecare zi, mâncare la cazan şi nu în ultimul rând, închişi între garduri păzite de santinele înarmate, prizonierii unui sistem creat pentru a pregătii tineri capabili să apere o ţară, un neam, un popor. N-am să uit niciodată că, pe timpul iernii, am purtat în picioare aceiaşi bocanci în permanenţă îmbibaţi de apă pe care nu puteam să-i usuc, căldura fiind oprită din dispoziţia lui Ceauşescu şi n-am să pot uita niciodată marşurile de zeci de km desfăşurate pe jos, cu raniţă de 25 de kg în spate şi armament, în nopţile în care dormeam pe rând în mers, sprijiniţi din lateral de doi colegi. Stresul prin care am trecut, presiunea importanţei misiunilor avute, uzură fizică şi psihică, responsabilităţile existente la fiecare pas, interzicerea desfăşurării altor activităţi decât celei de ostaş, reprezintă motivul pentru care militarul român a fost recompensat cu un salariu decent şi cu dreptul la o pensie ocupaţională. De aproape doi ani, armata activă şi în rezervă, este terfelită şi prezentată ca o mare dihanie devoratoare de resurse bugetare, aruncându-se acuze de neconceput asupra tuturor celor ce o compun. Printr-o campanie mediatică bine ţintită, iniţiată şi condusă cu o abjectitate ieşită din comun de către reprezentanţi ai guvernului, s-a urmărit denigrarea şi în final distrugerea profilului şi statutului social al fostului şi actualului slujitor sub drapel. Oricum, aţi distrus tot ce aveam mai scump şi mai sfânt în mine: încrederea în Statul Român, încrederea în existenţa unui stat de drept