Actualitate

Săptămâna „Şcoala altfel”. Primarul Devei, luat la întrebări de elevi din clasa a IV-a

Oana Mihnea 07 primar si elevi

Ieri, odată cu începutul săptămânii „Şcoala altfel“, Primăria Deva a fost gazdă pentru un grup de elevi de la Colegiul Naţional „Sabin Drăgoi“ din municipiu. Edilul Devei le-a stat la dispoziţie, însă s-a arătat surprins de anumite întrebări adresate.
Au venit cu lecţiile învăţate de la părinţi
Însoţiţi de învăţătoarele lor, aproximativ 50 de elevi de clasa a IV-a au luat locurile consilierilor locali. Câteva minute de acomodare le-au fost de ajuns pentru a putea începe asediul de întrebări, adresate direct lui Petru Mărginean. Copiii au venit cu lecţiile bine făcute de acasă şi nu doar că au cerut lămuriri suplimentare în diferite probleme, dar au venit şi cu anumite sugestii şi idei, demne de luat în seamă. Prima întrebare venită din partea acestora a făcut referire la Cetatea Devei. Mai exact, când se vor încheia lucrările de renovare. Imediat, mintea ageră a unui elev de clasa a IV-a a mers şi mai departe şi a punctat un lucru esenţial pentru viaţa de şcolar. Interesul lui a fost de a afla când va fi introdusă apă caldă în unităţile şcolare. Petru Mărginean a explicat că după ce toate şcolile din municipiu vor fi renovate, astfel încât să arate la fel cu cele din străinătate, va fi cuprinsă în proiect şi alimentarea cu apă caldă.
Coşuri de gunoi pentru câinii de companie
De aceea, au vrut să ştie cum va fi dezvoltat oraşul din punct de vedere comercial şi economic. Edilul le-a explicat că tocmai ce am fost vizitaţi de investitori străini care, dacă ar veni cu afacerile aici, ar crea locuri de muncă. De asemenea, au fost atinse şi probleme legate de poluare, de sprijinul care se acordă oamenilor săraci, problema câinilor vagabonzi, curăţenia din oraş, dar şi de situaţia deplorabilă în care se află gara. Doi dintre elevi au venit cu propuneri interesante. Una referitoare la organizarea unui festival al bucatelor gătite, aşa cum se face în alte localităţi, şi una legată de amplasarea unor coşuri speciale pentru excrementele de la câinii de companie. „Au ridicat multe probleme cu care se confruntă municipalitatea şi mă bucur că există un spirit civic extraordinar de dezvoltat pe care mulţi dintre adulţi nu îl au. Îi felicit pentru asta şi le-am spus că de fiecare dată când au nevoie, să vină la primărie. Mulţi dintre ei ar putea fi viitori primari şi sunt convins că şi-ar dori ca după terminarea facultăţii să revină în Deva“, a precizat primarul municipiului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura