Astfel, 19 sancţiuni au fost date pentru lipsa măştii de protecţie, iar una pentru circulaţia pe timp de noapte fără un motiv întemeiat. Potrivit IPJ Hunedoara, cu ocazia controalelor în trafic, efectuate împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, poliţiştii au verificat legalitatea efectuării transportului de marfă şi persoane, inclusiv modul în care măsurile de protecţie stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale. Poliţiştii au verificat şi 39 de mijloace de transport persoane pentru a se asigura că sunt respectate măsurile de protecţie sanitară. Conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiţi de poliţişti în privinţa respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. (M. Gânju)
Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj din zonă vrea să ajungă șef mare de…
În 1 noiembrie 2024 se împlinesc 100 de ani de la nașterea părintelui Costan Gavril…
Maria Bocicor, președinta UCRR Filiala Hunedoara Pentru că a reușit să acceadă în Consiliul Local…
Dumitru Andreșoi, fermier Pentru că este acuzat de procurorii lui Kovesi de fraudarea fondurilor europene.
Parchetul European a lovit puternic în agricultura românească: Dumitru Andreșoi (foto), cel mai mare crescător…
Magdalena Șerban Nu demult, primarii aleși sau realeși ai județului au depus jurământul de credință,…