Sanatoriul din Geoagiu – tradiţie şi performanţã

Cu o capacitate de 230 de paturi grupate în 115 saloane, Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu îşi continuă tradiţia medicală începută în anul 1904. Peste 1.500 de bolnavi îi calcă pragul anual, pentru internare.
Structurat în două secţii cu câte două paliere fiecare şi 155 de paturi, în medie, contractate cu Casa de Sănătate în anul 2012, Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu are un colectiv format din cinci medici, 28 de cadre medii (asistente), 16 îngrijitoare şi două infirmiere. Conform directorului medical, dr. Eugen Bulugean, în anul 2011, instituţia a înregistrat un număr de 1.486 de internări, comparativ cu 2010, când au fost 1.760, incidenţa tuberculozei suferind astfel o uşoară scădere. Unitatea deserveşte 23 de judeţe, la care se adaugă şi Bucureştiul.
Ceea ce face sanatoriul şi mai special reprezintă un aparat a cărui utilitate este justificată în întregime. “În cadrul primei secţii, am pus în funcţie în anul 2011, un aparat de înaltă performanţă, numit pletismograf, unic în judeţ, cu ajutorul căruia se realizează investigaţii pentru diagnostic de certitudine a secţiunilor pulmonare cronice. Ne-am programat în acest an schimbarea microscopului la laboratorul de analize medicale cu unul de înaltă performanţă, aşa că îl vom achiziţiona în trimestrul doi sau trei”; a precizat Dorel Bretean (foto), managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu. (M. Şerban)

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile încing din nou spiritele în culisele locale! Se aude prin târg că un cunoscut…

5 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR și vicepreședinte al Congresului Mondial al Rutenilor Pentru contribuția majoră…

5 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…

5 ore ago

MĂSURI FERME ÎN TRAFIC: Șofer reținut pentru 24 de ore și dosare penale pe bandă rulantă în Hunedoara

Weekend de foc pentru polițiștii hu­ne­doreni. Oamenii legii au aplicat mă­suri drastice pe șoselele din…

5 ore ago

POLIȚIST DIN HAȚEG, JUDECAT DUPĂ CE A BĂTUT UN LOCALNIC ÎN FAȚA SEDIULUI: Agentul a încercat să scape prin prescripția faptei, dar judecătorul l-a contrazis

Un agent șef principal de poliție din cadrul Poliției Orașului Hațeg, trimis în judecată pentru…

5 ore ago