Categories: Comunitate

Sanatoriul din Brad – radiografia investiţiilor

Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad acordă în prezent, asistenţă spitalicească, cu precădere pacienţilor din judeţul Hunedoara, dar şi celor din partea de Vest a ţării, precum şi cazurilor venite din restul judeţelor. Astfel, anual, circa 1.400 de bolnavi îi calcă pragul, pentru spitalizare şi tratament. Condiţiile s-au îmbunătăţit substanţial, comparativ cu anii 2000.
„Dacă în urmă cu 10 ani, sanatoriul reprezenta o unitate cu saloane mari (20-25 de paturi), începând cu anul 2005, a fost iniţiat un program de modernizare, finanţat de către Consiliul Judeţean Hunedoara în subordinea căruia ne aflăm, prin intermediul căruia s-au executat lucrări de recompartimentare şi amenajare interioară, s-a reparat acoperişul, s-a refăcut faţada, s-a consolidat terasa, s-a perfectat alimentarea cu apă potabilă etc. Concomitent, au fost reabilitate secţiile (saloanele ajungând să aibă două-trei paturi fiecare), s-au îmbunătăţit condiţiile de cazare şi a crescut calitatea serviciilor acordate pacienţilor. Cu ajutor de la bugetul de stat, s-au executat reparaţii capitale la instalaţiile de încălzire, s-au realizat camera de primire a bolnavilor şi rampa ce permite accesul persoanelor cu nevoi speciale, o staţie de epurare a apelor reziduale, grupul electrogen, dar şi compartimentarea şi reabilitarea laboratorului de analize medicale şi dotarea lui cu aparatură de specialitate. De asemenea, s-a realizat compartimentarea şi reabilitarea laboratorului de radiologie şi imagistică medicală şi dotarea acestuia cu o radiologică modernă. S-a amenajat şi dotat spălătoria, s-au refăcut circuitele funcţionale aferente bucătăriei şi magaziei şi s-a implementat o instalaţie de sterilizare şi mărunţit deşeuri medicale, prin fonduri Phare. Tot prin fonduri europene, nu demult, s-a finalizat implementarea unui sistem informatic complex, care face posibilă reducerea expunerii inutile a pacientului la radiaţii, prin evitarea repetării unor investigaţii, datorită faptului că personalul medical poate accesa rapid datele anterioare ale persoanei în cauză, permiţându-se accesul la fişa personală a pacientului, inclusiv a doctorului de familie” a precizat Ionel Circo (foto), managerul instituţiei medicale, care a promis că despre dotările şi serviciile oferite de sanatoriul din Brad, va vorbi într-o ediţie viitoare a cotidianului nostru. (M. Şerban)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

4 ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

4 ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

o zi ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

o zi ago