Categories: Ultima Ora

Sâmbătă, la Straja, Cupa Veteranilor la schi

Maximilian Gânju

Vârstnicii se întrec la schi în staţiunea montană Straja, într-o competiţie la fel de veche precum staţiunea. La ediţia cu numărul 42 a Cupei Veteranilor care are loc sâmbătă sunt aşteptaţi sute de pasionaţi ai sportului alb.
Atracţia întrecerii se anunţă a fi şi în acest an momârlanul pe doage, un băştinaş care în loc de schiuri se dă pe pârtie cu doagele de la butoiul cu brânză. Ba chiar va fi şi o întrecere pe doage între schiorii care au învăţat să coboare pârtiile în vremuri când schiurile însemnau chiar foastăna butoiului de varză ori brânză.
„Această tradiţie era pe cale să fie uitată. Aşa se cobora din munte, pe doage. Pe vremuri nu erau schiuri sau când au apărut nu le puteau cumpăra toţi. De aceea am vrut să facem o categorie în concurs, schiatul de doage”, spunea Ioan Iosif Pop, momârlanul care a reînviat obiceiul. Cupa Veteranilor la Schi adună laolaltă vârstnici din toate colţurile ţării, iar cel mai tânăr concurent e musai să aibă doar 60 de ani. La finalul concursului participanţilor le sunt oferite diplome şi premii, spune Emil Părău, organizatorul competiţiei, însă vârstnicii vin la concurs pentru a se reîntâlni şi depăna amintiri, dar şi pentru petrecerea de după concurs.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

49 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

21 de ore ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

21 de ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

21 de ore ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

21 de ore ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

21 de ore ago