Salvital, cu buget şi proiecte

Adriana Năstase

Ieri, Asociaţia Salvital şi-a adoptat bugetul de venituri-cheltuieli şi proiectul programelor de activităţi pentru anul 2021. Petru Măr­ginean, preşedintele Asociaţiei Salvital, a prezentat succint activitatea desfăşurată de la recenta modificare de statut şi până în prezent, precum şi intenţiile de dezvoltare pentru anul 2021. Membrii prezenţi la şe­dinţa Adunării Generale au aprobat în una­nimitate toate punctele înscrise pe ordinea de zi.

De ani buni nu au fost la medic
Preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nis­tor, susţinător al proiectului pilot de tele­me­dicină rurală şi teleconsultaţii, a apreciat acţiunea organizată săptămâna trecută de Salvital la Lunca Cernii, judeţul Hunedoara fiind deschizător de drumuri în acest do­meniu.
„Paramedicii care au rămas la Salvital sunt bine pregătiţi şi implicaţi în ceea ce fac. Am fost plăcut impresionat de activitatea des­făşurată la Lunca Cernii. Aproape o întreagă policlinică a fost acolo, pentru oameni. Sunt locuitori care nu au mai ajuns la medic şi de 15 ani. Nu au medic în comună, pentru că medicina de familie nu mai este atractivă în zonele rurale îndepărtate. Sperăm să ob­ţinem şi susţinerea altor primării pentru ceea ce dorim să facem în judeţul Hunedoara în privinţa dezvoltării asistenţei medicale”, a de­clarat Laurenţiu Nistor.
Membrii Asociaţiei au mai aprobat pro­gra­mul anual al achiziţiilor publice pentru anul 2021 şi depunerea de către Salvital a ce­rerii de acordare a statutului de utilitate publică.
Totodată, a fost anunţat calendarul acţiu­nilor pentru luna mai: în data de 7 mai, pa­ra­medicii Salvital vor fi prezenţi în comuna Sălaşu de Sus, iar în data de 21 mai la Vul­can şi Uricani, unde vor verifica starea de să­nă­tate a locuitorilor şi vor transmite în timp real datele către medicii specialişti, prin in­termediul platformei digitale.
În prezent, Asociaţia Salvital numără 37 de membri, din rândul cărora fac parte Consiliul Judeţean Hunedoara şi o serie de primării de oraşe şi comune.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • nu se mai inchide odata mizeria asta de asociatie, numai ca sa aiba limbricul ala post

  • 1.Medicina (telemedicina) se practică de către medici, asistente, infirmiere etc, nu de către paramedicii și politicienii rămași fără obiectul muncii.
    2.Dacă paramedicii erau ,,bine pregătiți", acum activau la SMURD (MAI-ISU); domnul președinte Nistor este competent în a face aprecieri în domeniu, sau e o altă manipulare în tentativa de a cauționa o cauză pierdută ?
    4.Domnul doctor Demeter se simte comod în această situație ?
    3.Casa de Asigurări de Sănătate și Curtea de Conturi ce părere au ?

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Tupeu de nei­ma­gi­nat pentru un purtător de lămpaş. Obişnuit ani de zile cu ciordelile şi…

o oră ago

Bulina albă

Bogdan Mihăilă, tânăr pasionat de saxofon Pentru că a obținut trofeul ”Lira cu briliante” la…

o oră ago

Bulina neagră

Mihai B., recidivist Pentru că a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea după ce…

o oră ago

Tânăr jefuit de o damă de companie

Bărbatul din municipiul Vulcan a petrecut într-un bar din localitate, iar spre miezul nopții și-a…

o oră ago

Curtea de Apel Alba Iulia decide în dosarul polițistului prins cu mită

Ofițerul din cadrul Poliției Petroșani rămâne în arest la domiciliu au decis magistrații Curții de…

o oră ago