Categories: ActualitateFlash

Salvatorii montani hunedoreni folosesc drone în misiuni

Maximilian Gânju
.
În ultima perioadă, în dotarea echipelor salvamont au început să intre şi dronele, folosite nu numai pentru cercetarea aeriană, ci în urma testelor efectuate, şi pentru transportul anumitor echipamente de salvare sau medicale, fiind deja testate pentru transportul defibrilatoarelor, rachetelor de semnalizare, acumulatorilor pentru staţiile de emisie-recepţie sau instalaţii de iluminat. În acest moment, folosesc dronele în activitatea de salvare montană echipele din Argeş, Gorj, Hunedoara, Mureş, Harghita, Vâlcea şi Petroşani.

Un astfel de aparat de zbor există în cadrul Serviciului Judeţean Salvamont Hunedoara şi este trimis în întregul judeţul, în urma solicitărilor trimise de echipele de salvare. Echipa Salvamont Petroşani, care acţionează cu precădere în Şureanu şi Parâng, are propria dronă pe care o utilizează în misiuni. Aparatul de zbor a fost achiziţionat de unul dintre salvatorii montani din bugetul familiei, dar este folosit şi la Serviciul Salvamont Petroşani. Potrivit şefului echipei din Parâng, Remus Popescu, drona este deja folosită de ceva vreme în misiuni. Cu o autonomie de zbor de circa jumătate de oră, drona scanează şi filmează în zone în care accesul este aproape imposibil.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

2 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

2 ore ago

Bulina neagră

S.F., din municipiul Brad Pentru că a fost acuzat că a declanșat un scandal din…

2 ore ago

Primăria Deva caută soluții pentru repunerea în funcțiune a telecabinei de la Cetate

Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: Specialiștii Doppelmayr sunt așteptați în două săptămâni pentru a…

2 ore ago

ȘOSELE MAI SIGURE ÎN HUNEDOARA: Scădere istorică a accidentelor rutiere grave și a numărului de victime în primele nouă luni ale anului

Bilanț încurajator pe șoselele din ju­dețul Hunedoara. Numărul acci­den­te­lor rutiere grave, al persoanelor care și-au…

3 ore ago

Scandal cu pumni și amenințări într-un centru comercial din Deva: 5 persoane anchetate, au fost emise brățări electronice pe noua lege a violenței

Un conflict spontan izbucnit într-un centru comercial din municipiul Deva s-a lăsat cu dosare penale,…

3 ore ago